Ideea a pornit de la Mariana iar ideea ei s-a sincronizat prea bine cu dorinta mea de a evada din orasul rapus de zapuseala, prea devreme parca… Nu stiam cum va fi in week-end dar stiam ca vrem la munte…Mariana vorbea despre Rarau sau Giumalau, eu despre Ceahlau….Pana la urma, s-au inscris la iesire si Dorin cu Ingrid, iar pana vineri dupa-amiaza, deja stiam ca vom fi noua drumeti nu spre Rarau sau Ceahlau, ci spre Hasmas. Super! In Cheile Bicazului aveam toate sansele sa scapam de canicula.
Sambata, 4 iunie 2011
Cheile Bicazului- Suhardul Mic- Cheile Cupasului
Sambata dimineata, Mariana impreuna cu Ana si Raluca au plecat spre Piatra Neamt unde se intalneau cu Ingrid si Dorin, plecati de vineri. De acolo si-au continuat drumul spre Cheile Bicazului.
Magda, Adrian, Stefan, fratele lui Adrian si eu am plecat cu o usoara intarziere din Iasi dar pana la urma lucrurile s-au aranjat cat se poate de bine…:D Prin Bicaz ne-au prins norii negri si o ploaie zdravana cu bulbuci. Urmaream norii care parca, parca se indreptau spre Cheile Bicazului. Eh, mi-am spus, oricum imi doream sa mai fotografiez si ploaia la munte, nu doar peisaje insorite!
Ne-am intalnit cu cei din prima masina la Vila Bradu( la casute) in apropiere de Lacu Rosu.
Dupa-amiaza de sambata am dedicat-o traseului spre Suhardul Mic si Gradina Zanelor.
Pe la ora 14,00 am inceput sa urcam pe traseul care trece pe langa Salvamont si Hotel Turist. Poteca serpuita ne-a condus spre o splendoare de pajiste…cu iarba grasa, flori frumoase, vorba cantecului…Vara si-a intrat in drepturi si la munte iar peisajele care ni se dezvaluiau in fata ochilor ne-au facut sa poposim pentru o sedinta foto si pentru a ne energiza cu ciocolata de casa de la Ingrid si Dorin…
Rontaind la ciocolata sau la covrigei, am avut timp sa ne minunam de varietatea de specii de flori si de peretele Suhardului Mic.
Ne-am continuat urcusul pe traseul cu triunghi albastru, spre Vf. Suhardul Mic grabiti de tunetele care se auzeau din ce in ce mai aproape, desi deasupra noastra soarele dogorea in toata regula.
Ajunsi pe Vf. Suhardul Mic, nici n-am apucat bine sa ne tragem sufletul, ca o ploaie scurta cu soare a incercat sa ne racoreasca. Spun “a incercat” pentru ca, desi eram la altitudine, era inabusitor de cald. Am fugit precum potarnichile, care incotro pe sub brazi si bineinteles ca dupa ce ne-am echipat de ploaie, aceasta s-a oprit, insa norii ne tot dadeau tarcoale. Nu stiu ceilalti cum s-au simtit, dar eu as fi ramas acolo, pe varf sa admir Lacu Rosu, Cheile Bicazului si tot spectacolul acela de stanci, abrupturi, jgheaburi, poieni si sa savurez linistea inaltimilor ca un spectator tacut. Dar norii tot veneau… Toaca din Ceahlau se vedea precum o fantoma…Probabil, acolo spiritele erau demult incinse…
La inceputul traseului, Dorin ne propusese sa coboram de pe Suhardul Mic spre Gradina Zanelor dar, date fiind conditiile meteo, am urmat un traseu nemarcat pe deasupra peretilor Cheilor Bicazului…Am inceput sa coboram prin “jungla” de conifere si foioase, pe traseul…stiut de Dorin L…si tot coboram, coboram pana am ajuns….surpriza!!! :D…deasupra unui perete de 4- 5 metri. Baietii au tot studiat terenul…hmmm…nu se arata nici o poteca…Asa ca, s-a hotarat: coborare in rapel. Dorin era pregatit…pentru rapel...Restul, nu stiu daca erau pregatiti…Eu- clar, NU!!! Pana la urma, am facut-o si pe asta, chiar daca nu aveam chef de adrenalina. Desi nu am scapat de ironia celui care a debitat ideea “nastrusnica” a rapelului, cred ca m-am descurcat destul de bine pentru primul rapel din viata mea si tin sa anunt ca nu sunt o fana a mersului pe pereti nici la propriu, nici la figurat, nici macar de dragul aventurii. Am coborat in rapel pe rand, intregi si nevatamati.
Sacaiti de o ploaie marunta, am continuat coborarea printr-un jgheab, pana cand poteca a devenit mai lina. Deja se vedea un luminis. Uh!!! Am iesit pe malul raului Cupas, unde ne-am luat o pauza binemeritata sa ne dezmeticim dupa atata “jungla”. Fiecare a scotocit prin rucsac si am impartit frateste prajituri de casa, biscuiti, banane, mere, cirese si alte bunatati care pica tare bine in salbaticie, cand esti departe de bucataria de acasa. Intre timp, ploaia s-a oprit…Am iesit la un drum forestier, la un traseu marcat cu banda albastra( probabil un marcaj mai vechi, pentru ca pe harta apare marcaj cu cruce rosie si cu punct albastru) care ne-a dus prin Cheile Cupasului, spre Cheile Bicazului. Am ajuns undeva mai jos de Lacu Rosu si am mers agale admirand de pe sosea peretele cu Gradina Zanelor…Era ora 18,30 si ne apropiam de Vila Bradu.
Ingrid, Raluca si Dorin au plecat spre Piatra Neamt iar restul( Mariana, Magda, Adrian, Stefan, Ana si eu) am ramas la casute. Vremea s-a linistit, asa ca seara racoroasa ne-a prins stand afara la masa, la povesti si la un pahar de bere sau suc. Nu am avut acorduri de chitara dar ne-a acompaniat raul din apropiere care curgea zgomotos. Ne-am culcat cu gandul ca a doua zi o vom petrece prin Cheile Sugaului si prin pesteri.
Duminica, 5 iunie 2011
Lacu Rosu- Cheile Bicazului- Cheile Sugaului- Munticel- Piatra Glodului- Bicaz
Desteptarea la ora 7,00 A.M. Soarele isi trimitea demult sagetile printre brazi. Cer senin, aer rece si proaspat, culori vii, de vara…o dimineata de iunie perfecta. Nimic nu se compara cu o dimineata la munte cand stii ca urmeaza inca o zi de hoinareala! Eu, una, ma simteam ca pestele in apa…
Ne spunem “Buna dimineata!”, mancam ceva si plecam in pas vioi spre Lacu Rosu. Pana vine restul gastii dinspre Piatra Neamt, avem timp sa facem turul lacului. Privelistea ispititoare ne pune aparatele foto in actiune. Doar lumina de dimineata si culorile vii raman in memoria aparatelor. Energia muntelui si restul…hmm…raman in sufletele noastre…si le vom duce pana la capatul vietii.
Pentru unii dintre noi e prima data cand facem turul Lacului Rosu. Nu ne mai saturam de privelisti, de cotloane, de flori, de pasari, fluturi, gâze, trunchiuri batrane strigand din mijlocul lacului, de perdeaua de raze printre brazi. Ehe…ce bogati o sa ne intoarcem acasa, nu neaparat cu fotografii!!!
Ne reintalnim cu Ingrid, Raluca si Dorin si o luam din loc spre Cheile Sugaului. Pe la ora 11,30 am intrat in Rezervatia Cheile Sugaului- Munticelu, am trecut pe langa Cabana Ecolog, apoi am coborat spre raul Sugau si spre Chei. Ne-am invartit prin zona, am traversat raul, am admirat, am fotografiat, ne-am balacit putin apoi am luat masa de pranz pentru ca urma sa urcam Munticelu spre Pestera Tunel.
De cate ori am trecut spre Cheile Bicazului, prin dreptul carierei de calcar de la Tasca, nu mi-am inchipuit ca masivul din dreapta- Munticelu- poate oferi atatea surprize.
Am inceput urcarea spre Pestera Tunel de undeva mai sus cu cativa metri de Cabana Ecolog, prin valceaua cu grohotis. Cu cat urcusul devenea mai abrupt, cu atat privelistea era mai spectaculoasa. Crestele ca niste colti, stancile ciudate, grohotisul ne duceau cu gandul la Piatra Craiului.
Piatra Glodului isi arata coltii stancosi si, in sfarsit, am vazut intrarea in Pestera Tunel. Nici nu banuiam ce ne/ ce ma asteapta :D: aveam de escaladat bolovanii asezati asemenea unor trepte de scara. A durat ceva timp pana am trimis cu franghia fiecare rucsac, pana sus in pestera, pana am urcat cate unul pe fiecare “scara” de bolovani....
Dupa ce ne-am bucurat de racoarea micii pesteri, am iesit pe versantul de est al Munticelului si am inceput sa cautam printre trunchiuri cazute si putrezite, poteca spre Pestera Munticelu. Salbaticia zonei mi-a cam dat frisoane… Eram ca intr-un labirint cu tot felul de hatisuri, trunchiuri prabusite; vedeam poteci care duceau spre…nicaieri...Dupa mai multe incercari si erori( ca in experimentele cu pisici sau cu soricei :D), Dorin, “initiatorul experimentului” :D a identificat poteca spre Pestera Munticelu la care am ajuns pe la ora 17,30. Din cate am inteles, pestera nu mai este trecuta pe harta, tocmai pentru a fi ferita de invazia turistilor uituci. Ceva se intampla! Cei mai multi dintre turistii romani au probleme cu memoria. Aerul rarefiat de munte sau “noxele” emanate de gratare si nu numai nu le fac bine pentru ca isi uita dozele de bere, Cola, ambalajele de chipsuri etc. etc…dar, sa revenim!
La intrarea in Pestera Munticelu am trecut printr-un mic tunel cu ferestre sapate in stanca…apoi….bezna absoluta…Am pus lanternele si blitzurile in functiune si ne-am bucurat privirile cu stalactitele si stalagmitele cu forme bizare. Dupa o zi sufocanta, racoarea pesterii a fost o binecuvantare, insa nu am zabovit foarte mult pentru ca era destul de tarziu si urma coborarea si drumul spre Iasi…si o zi de luni…la serviciu…:D L
Tura noastra se apropia de sfarsit odata ce am sarit gardul pentru a traversa o faneata de toata frumusetea care se intindea la poalele peretilor estici ai Munticelului…Se auzea zgomotul soselei, semn ca ne apropiam de “civilizatie”…
Cum? Gata? Atat? Ne intoarcem acasa? Cum se poate una ca asta? Nu!!! JLa masini, am hotarat sa tragem o fuguta si pe la barajul de la Bicaz. Eh, asa mai merge! Mi-a revenit inima la loc! Nu poti incheia tura brusc, pentru ca nu-i frumos!
Ingrid, Raluca, Mariana, Ana si Dorin nu au ramas prea mult la baraj pentru ca mai aveau de zabovit prin Piatra Neamt.
Le multumesc Magdei si lui Adrian pentru ca au fost dispusi sa mergem pe jos pana in celalalt capat al barajului de unde se vede o farama din Ceahlau! Nu puteam incepe saptamana fara ca macar sa fi adulmecat Ceahlaul! Am stat minute in sir cu ochii pe Ocolasul Mare si ne-am bucurat de un apus linistit si placut!
Cam asta a fost!
Le multumesc colegilor de tura pentru toate povestile, glumele, dumele si alte prostii pe care le-au debitat si am ras cu pofta!
Cateva dintre fotografiile facute de mine:
Cu drag,
Mihaela Burlacu, al dumneavoastra povestitor cu dorul de munte la purtator
Iunie 2011
Fotografii realizate de Dorin Hanganu:http://www.facebook.com/login/setashome.php?ref=home#!/media/set/?set=a.204603849582641.49368.100000990815381
