joi, 20 septembrie 2012

Vacanta cu mici carpatini si ursi 2012

O poveste proaspata din tura cu copii in 10 nopti de stat la cort, petrecute in cateva zone montane:

A. Joi 2 August – Luni 6 August: Babarunca – Ciucas MICUL CARPATIN
B. Luni 6 August: canionul 7 scari – Piatra Mare
C. Luni 6 August – Miercuri 8 August: zona Padina ( la 30 de min de Pestera) – Bucegi
D. Miercuri 8 August – Duminica 12 August: Lacul Sf. Ana – m-tii Harghita (Ciomatu - Puciosu )

A. Aventura a inceput cu sosirea la Micul Carpatin, in localitatea Babarunca, situata intre Sacele si Pasul Bratocea. Dan (Olteanu) s-a ocupat de organizare, care a fost exemplara, cu o mansa pusa in zona cheilor Babarunca, de altfel scurte si foarte inguste, inaccesibile, doar printr-un rapel in dusul rece al paraului, cu un traseu de regularitate pana pe vf. Ciucas, executat de majoritatea copiilor, exceptand categoria cresa si grupa mica (v-ati dat seama ca noi am efectuat o varianta scurta, suntata, fiind cu Ana – 4 ani si juma si Victor – 3 ani. Apoi a fost o mica lectie de urcare in prusice, la un copac langa campare, urmata de o orientare pe harta in zona limitrofa a camparii, duminica dimineata. Imaginati-va ce bucurie a fost pe copii cand Dan le-a dat fiecaruia diploma si tricouri inscriptionate cu Micul Carpatin – Masivul Ciucas.


Ciucasul si norii
Tabara Ciucas - Micul Carpatin 2012
Ana si Daria la orientare
Morarii si Brebii in Ciucas
Ciucas

B. Luni am plecat intr-o varianta restransa ( Bogdan Timisescu, Mihai Brebu, Duracel, Ede, Trandafir, Vali si eu cu familiile noastre) si am strabatut Canionul 7 scari, doar Victor al nostru si Andrei Brebu nefacand traseul..


Etapa a II-a - Micii Carpatini la 7 Scari
7 scari, perspectiva brebiana
suvoi peste copii si parinti
Mihai pe o scara

C. Apoi am plecat initial spre lacul Bolboci (de la Sinaia, dreapta spre Targoviste, apoi iar dreapta spre Cabana Cuibul Dorului, drept inainte pana pe culmea Bucegilor, coborat in potcoava Bucegilor si urcat, pe langa lacul Bolboci, pana in zona Cabanei Padina. Zona seamana cu Gura Diham, cine a fost, mai ales ca ne-a vizitat si ursul in a doaua seara, vizibil deranjat de cativa caini care ii latrau pe la fund. Doua replici au ramas célèbre: una, in seara 2, cand Stefan Timisescu nu vroia nicicum sa mearga in cort sa doarma si la insistentele lui Bogdan, el replica: “Bine, bine, ma duc in cort sa ma manance ursul” iar a doua, cand ursul mornaia pe langa corturile noastra, Bogdan se trezeste si striga: “Hai Vasile, iesim sa-l vedem?” parca ar fi fost un serial asteptat… :)
Intr-una din zile am urcat unii pe cruce rosie pana in saua Strunga, altii pe valea Coteanu, tot in zona seii. 

Din Padina spre vestul potcoavei
Etapa a III-a - Valea Coteanu - Bucegi

D. Si in varianta supersimplificata Duracel, Mihai Brebu si noi ( ceilalti au plecat la mare) am ajuns in campingul de la Sf. Ana, perioada numita “Ursul revine, se intoarce 2”. Inainte de istoriile cu ursul, sa va spun ca am am avut o zi si jumatate de plaja si baie la lacul Sf. Ana, am mers cu un ghid local in Tinovul Mohos, care este de fapt al doilea crater, mai mare ca Sf. Ana, in care s-a acumulat apa peste care s-a depus o vegetatie deosebita cu multi muschi, pini pitici si care mai are cateva ochiuri de apa necolmatate, vegetatie asemanatoare cu cea de tundra. Este spectaculos, parca intri in alta lume, ghidul spunand ca este o zona rara in Europa. Apoi am vazut in zona Balvanyos, la max 10 km de campingul nostru, cateva curiozitati ale locului bazate pe o activitate post vulcanica a adancurilor, cu emanatii de sulf: Cimitirul pasarilor ( o groapa in padure cu un miros puternic de la emanatiile de sulf unde animalele mor), o grota (imi scapa numele) unde era pericol de moarte din cauza emanatiilor puternice de sulf (ca o glumita, prietenii unguri cand au intocmit panoul de la intrare, au omis ultimul rand al variantei romanesti, cu avertizarea ca intrarea este strict interzisa) .
 Apoi am fost la Grota sulfatara, intrarea unei vechi mine de exploatare a sulfului, blocata dupa 5-6 metri si amenajata cu doua banci, pe care turistii erau sfatuiti sa nu stea mai mult de 10 min, de trei ori pe zi, si sa nu se aplece pentru ca gazul de sulf, fiind mai greu, statea la sol si iti lua respiratia. Se zice ca ajuta la buna functionare a aparatului circulator, neurologic, etc.


Etapa a IV-a -  Sf. Ana - La multi ani Mihaela!

Si legat de ursi, sa va povestesc… miercuri seara liniste, ursii probabil erau in tabara de antrenament siita, unde exersau tehnici de patrundere in camping prin invaluire si ametirea adversarului prin atacuri pe flancuri, cand la corturile din afara campingului, cand la cele din zona imprejmuita. Joi seara iarasi liniste, cu toate ca un vecin ne-a spus vineri dimineata ca a vazut ursul in coltul gardului dinspre sosea. Vineri seara, vineri seara incepea noaptea magica… Pe la 20:30 copiii au avut sansa sa vada ursul chiar langa gardul campingului, langa care stateam noi cu corturile. Pe la 21, Ionela se duce la un copac, langa care era parcata masina lui Mihai, si ramane cu pantalonii in vine incremenita. Dincolo de masina se auzea un rontait misterios. Cu o voce sugrumata, striga la mine… noi sarim cu frontalele si ne pomenim alergand ursul printre corturi si masini, el parcurgand cu usurinta un traseu binecunoscut lui, pe langa gard, pana in zona budelor, unde, printr-o miscare demna de Olimpiada, sare gardul si se face nevazut in padure.

Frumusete de pepene rosu zacea intr-o balta de zeama, ras perfect pana la verde. Pe la 2, auzind vreascuri pocnind in padure, ies eu din cort cu un telefon cu lanterna. Am inlemnit… dincolo de gard, la cativa metri erau 4 ursi! Sunt eu pescar, dar asta nu-i infloritura; erau doi puiuti mai naivi si jucausi care erau aproape de gard si care nu prea m-au bagat de seama la inceput, si doua perechi de ochi misteriosi la cativa metri in spate ( din pacate nu le-am putut distinge formele). Am ingitit in sec si am intrat in cort zicandu-mi: “Bai, trei ursi am mai vazut in Bucegi, in Poiana Costilei acum multi ani, dar patru, patru ursi… e prea mult pentru mine “ - si totusi am reusit sa adorm . Stati sa vedeti, ca noaptea nu s-a terminat. Pe la 3, aud zarva la 15 metri de noi; ies din cort si un cos de gunoi se legana in timp ce un tip din Galati striga alarmat: “Mi-a muscat cortul si mi-a spart salteaua pneumatica”. Acum umbla vorba prin vecini ca ar fi mancat in cort… numai el si ursul stiu adevarul… Sambata seara, probabil satui, ursii si-au mai trimis un reprezentatnt prin campingul déjà aglomerat de corturi si masini, care urs si-a cam luat-o, unii aruncand cu lemne aprinse din foc dupa el; ne-a fost cam mila de el…
Treaba cu ursii e cam trista, pentru ca sunt atat de multe mizerii prin padurile din zona lasate de om si, cum bine zice o placa inscriptionata la Cabana Omu, “Un urs hranit de mana omului este un urs mort”





Iutime lenta
      Va pup.
     
      Vasile


Unde-i soarele, nu e soarele
        Salutare tuturor!

       Ce nu v-a spus Vasile (a tinut numa' pentru el) e faptul ca, pe linga ursi, am vazut si arici. Dupa ursul pe care l-au admirat copiii dupa gard, ne-a chemat Mihai pe latura cealalata a camping-ului, unde am putut admira un arici ghemuit si speriat de prezenta noastra si oricit ne-am dorit noi sa-l vedem in toata splendoarea, n-a vrut si gata. Nu a mai durat mult insa, pret de un urs si atit (cel care minca cu nesat din pepenele nostru la doar nici 2m de Ionela), si am vazut un alt arici. De data asta ariciul era dincolo de gard si l-am putut admira in plina desfasurare. Era foarte simpatic, sa-l pupi pe blanita lui catifelata, nu alta... Si apoi iar ursul, si-or mai fi fost si alti arici, da' nu mai avea cine sa-i vada...

        Legat de replici celebre... :
- una ii apartine lui Matei Rautu care, destul de tirziu in noapte, la foc, cu ochii pe jumatate inchisi de somn, ii spune Ninei cu o voce rugatoare: "mami, vreau la umbra!"
- a doua ii apartine lui Duracell care, intr-una din seri isi amintea cu nostalgie de seara precedenta: "ce frumos pasteam noi ursul aseara...!"
- si-a mai fost o replica foarte faina - Ionela il intreaba pe Dura la un moment dat (fam. Moraru a venit impreuna cu Dura cu masina): "Dura, nu l-ai pus tu ultimul pe Victor in masina?", intrebare la care vreo trei voci au raspuns la unison: "De ce, nu-l mai gasesti?"(Ionela vrind de fapt sa intrebe de papucii lui Victor...) :)

      Cert este ca ursul i-a impresionat in mod placut pe copii (si pe noi), copiii povestind in stinga si-n dreapta despre ursul simpatic pe care au avut sansa sa-l vada. E drept ca nu prea ii crede nimeni la prima povestire, dar ei continua cu istorisirile si, in cele din urma, devin credibili, iar ochii auditoriului… mari cit cepele.


      Va pupam pe toti,

       Mihaela Brebu 






luni, 3 septembrie 2012

Piatra Craiului 13 - 15 iulie 2012


„I shouldn’t be alive!” ;)


Vineri  13 iulie 2012

Traseu urcare: bandă galbenă
Cabana Gura Râului - Fântâna lui Botorog - Cabana Curmătura

Vara trecută am evitat-o si am regretat. Dorul de Piatra Craiului nu m-a iertat si mi-a dat târcoale si prin toamnă si prin iarnă şi uite aşa... s-a făcut iarăşi vară când timpul de vacanta capătă alte dimensiuni si alte nuante. E musai să o revăd desi simt pe alocuri că nu suntem prea compatibile ;)...  Sunt curioasa cum va fi reîntâlnirea.  
Eu si Mariana eram puse pe fapte mari. Cu vreo trei zile înainte de plecare ni s-au alăturat Duraccell, Ionela si Vasile.
Vineri 13, o zi cum nu se poate mai nimerită să pleci spre Crai :D, am iesit din Iasi abia pe la ora 16,00 ştiind prea bine că spre Curmătura vom urca la lumina frontalelor. Imi era dor de drumul spre Brasov prin pasul Oituz, de aşezările ardeleneşti de dincolo de  munti, de intrarea in Braşov cand la orizont încep sa se înalte asemenea unui zid Ciucaşul, Piatra Mare, Postavaru, Tâmpa... Toate astea le revad la apusul soarelui in timp ce, la radio, Chris Rea canta Looking for the summer. Cred ca pentru ceea ce avea sa urmeze in Piatra Craiului, mai bine ar fi cantat Looking for the water. ;)
Ma simt ca peştele in apa chiar daca la lasatul serii, Piatra Craiului ascunsa sub o panza de nori nu-mi inspira prea multa incredere.
Pe la 21,30 am ajuns în Zărnesti si dupa cina de la Fântâna lui Botorog, la lumina frontalelor, pe la 22,30 am luat-o din loc prin bezna pădurii, pe traseul marcat cu bandă galbenă. Ici colo, printre copaci, se zareau când luminile Zărnestiului, când ale gospodăriilor din satul Măgura. Poiana Zănoaga ne-a întâmpinat cu un cer înstelat de care nu am apucat sa ne bucuram prea mult întrucât câinii de la stână ne-au luat rapid în primire. Nu e o senzatie prea confortabilă când în plină noapte auzi lătrat în zig zaguri si nu stii spre ce directie să apuci, vezi nu stiu câte perechi de ochi lucind în bătaia luminii laternei dar nu vezi marcajul de pe stânci. Cât pe ce să ratăm intrarea traseului în pădure! Până la urmă ne-am descurcat, am identificat poteca si pentru că ceasul bătea miezul noptii, am sărbătorit-o pe Ionela acolo, în creierul pădurii. La multi ani, Ionela! Să trăiesti ani multi, sănătosi si fericiti împreună cu familia ta frumoasă... si la cat mai multe aniversari pe munte! J
La Curmătura am ajuns puţin după miezul nopţii, am mai studiat harta şi am stabilit traseul pentru a doua zi si pentru că nu am mai luat corturi întrucât se anuntase vreme bună, ne-am culcat care încotro: unii pe afară, pe masă sau pe jos, altii prin holul cabanei...





Sâmbătă 14 iulie 2012
Traseu urcare: triunghi albastru
Cabana Curmătura - Padinile Frumoase - Refugiul Vf. Ascutit (punct rosu) - Vf. Padina Popii (2018 m) - Brâul Ciorânga Mare - Vf. Ascutit (2150 m)
Cu ochii cârpiti de prea putin somn, pe la 06,00 A.M, eu si Mariana ne mutăm izoprenul si sacii de dormit în spatiul destinat corturilor si pentru câteva minute mai atipim acolo, în răcoarea diminetii. Imi place! Stau în sac precum un cocon si urmăresc lumina răsăritului care cade peste măgurile Craiului. Sunt asa...în transă :D... si nu am nici un chef de fotografiat. Cerul albastru, aerul proaspat al diminetii, verdele culmilor, starea de somnolenta ma ademenesc sa raman pe loc. Nici nu-mi vine să mă urnesc chiar dacă pe la 07,00 ceilalti ai nostri au început să se foiască si să se pregătească de plecare. 


 






 După o varianta scurta de mic dejun si cu promisiunea colegilor de tură că vom mânca pe îndelete undeva într-o poiană, pe la 08,30, ne luăm ”rucsăceii” în spinare si ne îndreptăm spre Padinile Frumoase pe traseul cu triunghi albastru. Desi soarele ne astepta sus, în creastă, îi simteam dogoarea chiar de la primele ore ale diminetii prin vâlcelele si luminisurile pe care le traversam. Colegii mei sunt mai iuti de picior si nu reusesc deloc să tin pasul cu ei. Nu mă simt în formă si nu-mi revin deloc chiar daca fac pauze mai dese...
După ce stăm la masă într-o poiană ceva mai mare, începem prin grohotis urcusul abrupt spre Vf. Ascutit. În urmă cu vreo patru ani am coborât prin Padinile Frumoase tot pe un soare orbitor care nu-ti dezvaluia prea multe nici către Bucegi, nici către Leaota, nici către satele din Culoarul Rucăr- Bran. Sper ca măcar apusul să fie unul mai generos.









 


Urc greu, abia mă urnesc si nu prea inteleg ce mi se intampla...Ma bucur ca revad locuri dragi... si totusi ceva nu merge... Nu mi-e tocmai bine... Obosesc repede si simt nevoia sa beau apa cu nemiluita dar pana in creasta mai e putin. Spre stanga Ţimbalele, Piscul Baciului si celelalte varfuri urca spre cer cu coltii si cu abrupturile lor calcaroase. Grozava creasta asta! 



 


 











Pe la 12,00, am ajuns la Refugiul Ascutit unde ne-am lasat o parte din bagaje apoi am luat-o din loc spre Vf. Padina Popii cu gandul de a intra pe Braul Cioranga Mare. Pe creasta, aglomeratie, nu gluma! Intalnim grupuri, grupuri, schimbam doua-trei vorbe si ne vedem de ale noastre. Sunt nerabdatoare să întâlnesc Ciorânga Mare in ciuda starii mele. Imi dau seama de un lucru: pe creasta Pietrei Craiului nu pot sa merg oricum si nu ma simt in largul meu. Chiar daca m-am obisnuit cu haurile si cu peretii verticali sunt concentrata la fiecare pas si ma cam enerveaza succesiunea asta de urcare-coborare... Imi taie orice chef de a scoate aparatul... Cu toate astea, nu pierd din ochi desfasurarea de minunăţii de la orizonturi: Bucegii, Ţara Bârsei, Măgura Codlei, Perşanii si altele... Iubesc zona asta pentru ca iubesc Braşovul si iubesc Bucegii, printre primii munti pe care i-am văzut in copilarie... Habar n-aveau ai mei ce virus mă cuprinde! J) J)
 Dar să(-mi) revin! :D  Din Vf. Padina Popii (2018 m) am coborat cam 10-15 minute spre vest, pe marcajul cu triunghi albastru pana in Strunga (Şaua) Izvorului din zona careia am luat-o spre stanga, tot pe marcajul cu triunghi albastru si imediat am dat de potecuta discreta care intra printre jnepeni pe Braul Ciorânga Mare. Poteca marcata cu momâi se desfasoara spre sud cand prin jnepenis, cand prin grohotis si e presarata cu jgheaburi, saritori mai mult sau mai putin solicitante.











Ionela, Vasile, Duraccell se miscau asemenea lui Speedy Gonzales de parca ar face traseul asta in fiecare zi. Nici Mariana nu se lasa mai prejos... Ma straduiesc sa ma misc mai repede, sa fac faţă căţărărilor şi descăţărărilor dar simt cum energia mea scade de la un pas la altul, mai ales ca soarele arde. Ma cuprinde furia pentru ca mi-am dorit tura asta iar acum organismul nu ma mai asculta; bucuria nu e deplina. Hmm, se vede treaba ca am venit cu lectiile nefacute...





















Am trecut de saritoarea de la fosta Scara de Lemn si de o saritoare al carei nume nu-l stiu, apoi am ajuns in zona unui jgheab cu grohotis care speram sa ne scoata in apropierea Vf. Ascutit. Planul de a ajunge pe Brâul Ciorânga Mare până la Refugiul Sperantelor s-a cam evaporat mai ales ca riscam sa nu mai prindem locuri la Refugiul Ascutit unde ne-am lasat o parte din bagaje. Vasile a urcat spre stanga pentru a identifica vreo poteca, ceva care sa ne duca inapoi in creasta. Pentru ca Vasile s-a intors cu vesti bune, am hotarat ca jgheabul cu grohotis prin care paraseam Ciorânga Mare sa se cheme Jgheabul Mihaelei J) J). Daca astazi, pe 14 iulie, francezii sarbatoresc Caderea Bastiliei, eu de ce nu as sarbatori căţărările şi descăţărările de prin Ciorânga Mare sau...si mai frumos!!!... inaugurarea Jgheabului Mihaelei?! Ce daca nu mi-am facut temele pentru Piatra Craiului? Am motiv sa revin!!! :D































Vasile a intuit bine. Jgheabul proaspat botezat ne-a condus spre stânga, aproape pe verticala, pe la umbra unui perete, prin grohotis apoi prin portiuni cu iarba chiar spre Vf. Ascutit. Buna trebuşoara asta! La refugiu, lume multa! Ne-am intors la timp cat sa ne ocupam locurile mai ales ca vantul rece, de seara, care sufla tot mai tare ii grabea pe multi sa-si caute loc ori de cort ori in refugiu.
Apusul mult asteptat a fost destul de tulbure, cu vant puternic, nori dinspre sud si vest si o lumina palida, spalacita care faceau ca Bucegii, Leaota, Iezer Papusa, Fagarasii sa para si mai departe. Ce sa fotografiez? Ah, un alt motiv ca sa revin! Piatra Craiului ma tine in priza!






Stiind ca a doua zi ne astepta creasta pana spre Vf. La Om si apoi coborarea, pe la ora 20,00 ne-am pregatit barlogul. Fugariti de vantul zbuciumat ne-am adunat in refugiu vreo 15- 16 oameni, unii pe priciuri (adica noi), altii pe jos, pe sub priciuri, pe langa usa, fiecare pe unde a apucat. Am dormit precum sardelele intr-o conserva... In timpul noptii, pe la incheieturile refugiului vantul suiera intr-un fel aparte incat credeam ca dimineata, sigur ne vom trezi ori pe Valea Bârsei, spre Plaiul Foii, ori spre Curmatura... si vom fi scutiti de coborare.:D

Duminica 15 iulie 2012

Traseu coborare: punct rosu
Refugiul Vf. Ascutit – Ţimbalele - Vf. La Om (2238m)(banda rosie) - Refugiul Grind (1620 m) - Şaua La Table - Prapastiile Zarnestilor

Spre dimineata, vantul s-a mai domolit asa ca pe la 06,30- 7,00, unii am iesit afara sa mai prindem ceea ce a mai ramas din lumina rasaritului. Mariana a luat-o spre nord, Duraccell a coborat putin spre est la o vanatoare de capre negre iar eu am luat-o spre sud, sa privesc  indelung spre Ţimbale, spre Piscul Baciului si altele... care ma asteptau :D nerabdatoare sa-mi puna rezistenta la incercare. 













Pe la 07,45, in racoarea aerului de creasta, am ridicat ancorele si... hai la drum! Pe coama Pietrei Craiului am senzatia ca sunt in cer, mai ales atunci cand privesc in jos, la treptele de piatra, la muchiile si haurile albe de calcar sub care se deseneaza cu verde intens tot felul de vai, culmi, dealuri impadurite...Cuprind cu privirea valurile nesfarsite de verde spre vest, spre Valea Bârsei si spre Iezer Papusa.... Spre est, in schimb, in zona Grind... unii versanti arata ca dupa razboi... Acolo dar si spre sud, spre Valea Rucarului, spre Dambovicioara si alte zone sunt ranile deschise ale Pietrei Craiului... Păduri hăcuite... privelisti care dor...








Trecem de Vf. Ţimbalul Mare (2177 m), fotografiem de zor prin şaua larga a Călineţului, urcăm spre Vârful Dintre Ţimbale(2170 m) iar coborâm, iar urcăm, iar căţărare, iar descăţărare şi tot aşa... Mă simt din ce în ce mai slăbită iar apa....  e din ce în ce mai puţină.... Vasile imi dă de înţeles că nu mi-ar strica un antrenament la o sală de căţărare. Cred că mie mi-ar trebui mai degrabă un antrenament pentru descăţărare... cu cocoţatul parcă e mai uşor... Şi vorba lui Toma Caragiu în monologul „Un alpinist convins”: „Ce sport o mai fi şi ăsta, domne’? Urci, urci, urci şi când ajungi sus trebuie să te dai jos, că se-ntunecă, te mănâncă lupul...” În fine, mă tot întreb eu...ca la pereţi...la pereţii Craiului... Când ştiu să mă caţăr cu atâta graţie, :D de ce trebuie să mai şi cobor? Păi nu-i păcat de-aşa cocoţ?... Gluma e glumă, da’ eu mă simţeam rău, pe bune! Nu tu vitamine, stoc de fructe epuizat, apa pe sfârşite.... Mie, pe o creastă ca asta, când mă bate soarele în cap, imi vine să beau cisterne de apă. Chiar dacă Ionela şi Vasile au făcut oareşice schimburi cu rucsacurile lor iar Ionela l-a luat pe al meu, abia mai păşeam. Simţeam cum energia mea se evaporă, dispare picătură cu picătură cu fiecare urcare şi coborâre. Sub un cer curat şi albastru şi sub un soare total vedeam în faţa ochilor râuri de fresh de portocale cu gheaţă, vedeam găleţi şi cisterne de suc de portocale, cisterne de gheaţă şi zăpadă...Iar soarele ardea în legea lui şi cum era firesc... chiar dacă din când în când, curenţii de aer dinspre hăuri ne mai răcoreau... Ca sa-mi ajunga, pana pe Vf. La Om beau din cand in cand doar cate o gură de apă iar de pe varf, la coborare, trebuie să rezist pana gasim vreun izvor. Trebuie sa rezist!!! Unde mai puneţi că după ce am trecut de Ţimbale, am constatat că nu mai aveam şapca? Era prinsă de geanta foto, dar ia-o dacă ai de unde! Unde mi-e şaaaaapca? Măăăă, care mi-aţi luat şapca? Colegii imi spun că Piatra Craiului şi-a luat tributul. Eh, dacă a vrut tribut, slavă Domnului că a vrut doar şapca !!! Ţimbalelor le-a plăcut şapca mea kaki sau trebuie sa platesc vreo taxă pentru ca am îndrăznit sa botez un jgheab cu numele meu? :D Am trecut şi de Vf. Zbirii şi de Claia Căldării Ocolite cu tot cu stările mele de greaţă şi cu tot cu halucinaţiile vizuale şi gustative şi.... pe la 11,30, victorieeeeee!!! Vf. La Om sau Piscul Baciului ( 2238m) fără nici un pic de umbră!!! J) J) Doar indicatorul oferea o dungă de umbră, acolo... aşa de consolare! Clar, bronzul de tractorist veritabil era asigurat. Bronz cu manecute, cu pantaloni scurti si cu bocanci. Tare severă creasta asta a Craiului! Nu vedeam in jur decât creste, creste, creste, soare puternic şi.... fresh de portocale! Mi-e foarte sete... cumplit de sete! Nu am urcat niciodată pe un vârf cu asemenea gânduri şi cu o astfel de stare. Trebuie sa rezist!!! Nu prea mai găsesc puterea sa ma bucur si imi pare atat de rau...
De poza de grup s-a ocupat Duraccell, aşa că pentru sugestii, plângeri, reclamaţii... n-aveţi decât! J) Vasile a identificat pe hartă două .... DOUĂ IZVOARE!!!!.... pe traseul dinspre Grind spre Şaua La Table... Doamne, ce binecuvântare!




































De pe Vf. La Om a urmat coborârea prin grohotişul de pe sub Colţii Găinii spre Refugiul Grind ( 1620 m) de unde am luat în primire un rucsac mai mititel de la Vasile, mai mult ca să-mi păstrez echilibrul...pentru că oricum mergeam pe pilot automat... Trebuie să rezist!!! Singura motivaţie care mă mai facea sa umblu pe picioarele mele era bineînţeles un izvor cu apă rece. J  Il vedeam cu ochii mintii, undeva printre brazi, curgand zgomotos şi limpede.... O sa apara aievea!!! N-are cum sa nu apara! Da.... intai izvorul apoi sucul de portocale!!!









De la Grind am lăsat în urmă „ţara” de stânci şi grohotiş şi am luat-o spre stanga, pe poteca marcată cu bandă roşie care ne-a condus când prin pădure, când prin luminişuri în care am dat iama in tufele de zmeura şi fragi. Bune şi astea în lipsa apei! În Şaua La Table am găsit izbăvirea sau ne-a gasit ea pe noi: frumuseţe de izvor cu apă rece, rece şi umbră pentru toată lumea!!! Ne-am răcorit, ne-am incărcat bateriile şi ne-am refăcut stocurile de apă interioare si exterioare J) J) Am baut apa rece dupa pofta inimii. Parca m-am nascut a doua oara!!! Eh, aşa mai merge treaba! Din Şaua La Table în drum spre Cheile Pisicii şi Prăpăstiile Zărneştilor nu am mai avut urcări sau coborâri importante dar am depănat ceva kilometri buni spre nord-est. Am traversat nişte poieni minunate la poalele abrupturilor, mergând, practic, paralel cu creasta care, privită de jos, simţi cum te copleşeşte cu toată înlănţuirea aceea de vârfuri, pereţi, hornuri, colţi, muchii. Am ratat cu succes Cheile Pisicii şi am intrat pe un drum forestier care ne-a dus în Prăpăstiile Zărneştilor. 










Pe la 16, 30 ne luam ramas bun de la Piatra Craiului care mă atrage ca un magnet dar mă si intimidează in acelaşi timp. Mi-e dragă aşa cum e: colţuroasa, afurisita dar si frumoasa;  tăioasă, nazuroasă dar si spectaculoasa; nebuna si salbatica dar cuceritoare; aspra si nemilos de abrupta dar si fascinanta. In tura asta m- a scos la tabla şi m-a prins cu lectiile nefacute. După o astfel de prestaţie, cred că cel mai bun antrenament pentru Piatra Craiului...este tot Piatra Craiului!!!...:)) J) Le multumesc colegilor de tură care au fost înţelegători, au avut răbdare si si-au impartit rezervele de apa cu mine. Îi pup şi promit solemn că pentru viitoarele ture voi veni cu temele făcute: antrenament la sala de (des)căţărare :D,  rezistenţă, vitamine, apă şi mai multă, rucsac mult mai usor  etc. În drum spre Iaşi, făcând haz de necaz, Ionela imi dă de înţeles că ceea ce s-a întâmplat cu mine în tura asta intră la categoria „I shouldn’t be alive!” J)

V-am pupat!

Cat se poate de alive si pregatita de Retezat,

Mihaela Burlacu ;)
iulie 2012