duminică, 8 august 2010

Concursul "Pe Roti Verzi" 2010
























COMUNICAT DE PRESĂ


Clubul de Turism şi Ecologie Turistor Iaşi are plăcerea sa anunţe a XI-a ediţie a Concursului ,,Pe Roţi Verzi”. Acest concurs este deschis oricărui amator de bicicletă, indiferent de vârstă, sex sau pregătire fizică şi are ca scop promovarea bicicletei, apropierea de natură şi buna dispoziţie.

În ziua de 14 august 2010 va avea loc proba de coborâre în viteză (Downhill) Startul se află lângă drumul care duce la Schitul Tărâţa. Înscrierile au loc între ora 9.30 şi 10.00. În ziua de 15 august 2010 va avea loc proba XC (Cross-Country)-un circuit de 5,8 km prin padure, repetat de cinci ori. Locul de start se află lângă Bariera DAF Bogonos (capătul drumului care duce de la Mânăstirea Bârnova spre padure). Înscrierea între ora 9.30 şi 10.00. În ambele zile startul este la ora 10.00, iar taxa de participare/zi este de 10 lei.

Portul căştii de protecţie este obligatoriu. Pentru a participa la concurs minorii au nevoie de un acord parental scris. Participarea la concurs se face pe propria răspundere a concurentilor, iar prezentarea la ambele probe nu este obligatorie. Organizatorii nu sunt obligaţi să ofere asistenţă tehnică participanţilor la concurs.

În cadrul probei Downhill se premiază primele trei locuri, indiferent de vârstă sau sex. Proba de Cross-Country cuprinde trei categorii de premiere : Sub 23 de ani (loc I-III), 23-30 de ani (loc I-III), Peste 30 de ani (loc I-III). Categoria ,,Superfete”, care prevede jurizarea aparte a fetelor va fi omologată doar daca vor concura minim 3 reprezentante ale sexului frumos.

Sponsorii şi partenerii nostri sunt Directia Silvică Iaşi, Asociatia Judeţeană ,,Sportul pentru Toţi”, Aquamold Tranding S.R.L., RomaRoda Iaşi (care promovează produsele Algida), Coca - Cola, Ziarul de Iaşi, Radio Hit şi IaşiBike.



Preşedinte CTE Turistor Iaşi, Radu Filipescu
































Niciun comentariu: