De vreo lună şi jumătate Rodica a dat startul înscrierilor pentru tura de 1 Decembrie în Ceahlău. Liste, numere, telefoane, bipuri, nume, prezenţi, absenţi, locuri în cabană, confirmări, retrageri, cazare...pentru cutare şi cutare :D Unde, câţi, cum, cu ce, de unde, în ce zi şi pe ce traseu??!!!
După ce Rodica a frământat toate aceste ingrediente a ieşit o frumuseţe de grup de vreo 83 de drumeţi, turistori mai noi sau mai puţin noi...
În funcţie de serviciu, şefi, învoiri sau chiuleli şi alte „obstacole” de genul ăsta, vreo 43 de turistori au urcat vineri, 2 decembrie spre Dochia iar restul sâmbătă, 3 decembrie.
Indiferent în ce zi şi pe unde s-a urcat, indiferent pe unde s-a coborât un lucru a fost clar: Turistorul a luat Ceahlăul cu asalt... Cred că pe orice traseu ai fi dat cu praştia, ai fi nimerit cel puţin un turistor :D... Unii au urcat şi /sau au coborât prin Lutul Roşu, Poiana Maicilor, alţii pe la Fântânele, pe la Duruitoare etc. etc.
Sâmbătă dimineaţă am plecat pe la 06,00 spre Durău.... Se anunţa o zi insorită, numai bună pentru urcare. Mă gândeam la cei care erau plecaţi de vineri iar sâmbătă s-au bucurat de un rasărit marca Ceahlău :D... Nu-i nimic, îmi ziceam, prind eu răsăritul de duminică... Nu citisem prognoza lui Sorin până la capăt... :D
Pe la vreo 10,00 am ajuns în Durău. Unii s-au învârtit prin staţiune după provizii, alţii au intrat în mănăstire... in fine, pe la 10,30, vreo 28-30 de drumeţi am început să urcăm pe clasicul traseu cu bandă roşie Durău – Fântânele - Dochia, numit şi „Drumul lui Baciu”.
Vreme plăcută, răcoare, soare blând, lumină gălbuie, umbre lungi...
La cabana Fântânele - pauză de ceai şi de alte bunătăţi şi de fotografie de grup...
Pe Toaca şi prin Jgheabul Panaghia petece de zăpadă ne aminteau că iarna a salutat Ceahlăul doar din mers.
Ne-am continuat traseul ce trece prin spatele cabanei şi cu cât urcam, cu atât vântul devenea mai rece... Au urmat curmătura La Morminte, Căciula Dorobanţului, Piatra Lată, Panaghia... În zona stâncii Panaghia, lucrurile stăteau un pic altfel: vânt tăios, jnepeni şi stânci cu promoroacă. Trecând de Staţia Meteo, ne aflam cumva intre două fronturi sau două armate: în stânga, spre est, Lacul Izvorul Muntelui şi M-ţii. Stânişoarei se scăldau într-o baie de lumină iar din dreapta, dinspre vest veneau ameninţători nori grei ca de ninsoare... Până spre seară, norii şi ceaţa au luat în stăpânire Ceahlăul.
La Dochia ne-am întâlnit cu ceilalţi turistori veniţi de vineri şi care, pe parcursul zilei de sâmbătă, au avut timp de trasee spre Stănile, Jgheabul lui Vodă şi alte trasee despre care nu voi scrie aici. Acestea vor fi povestite la un ceai sau la un vin fiert. :D
La ceas de seară, ne-am adunat intr-una din camere şi am început cântarea. Chitarişti: Adela şi Radu. Pentru că şi-au anunţat venirea şi câţiva din turistorii cu state vechi de plată - Vasile, Costel, Duraccell, Irina şi Cristina - cântarea Turistorului s-a mutat în altă cameră apoi în sala de mese a cabanei. Eram atât de mulţi încât despre unii nu mai ştiu dacă erau turistori J; le mulţumim că au participat activându-şi corzile vocale în cântările conduse de Vasile şi Adela. Până dincolo de miezul nopţii s-au spus glume, s-au făcut fotografii şi s-a cântat despre daci, rom, căciuli pe frunte, despre Miruna şi cămaşa ei de noapte, despre Carolina, despre păduri nebune, despre vaci, boi, miei şi alte făpturi, despre sărăcie, despre nopţi la mare şi la munte, despre trenul de Dorohoi, despre nebun de alb, despre lumina de luni după-amiază, despre ochi căprui şi de alte culori, despre inima de ţigancă şi căruţe colorate, despre mugur de fluier, despre codrul verde şi haiduci şi multe, multe altele...
Duminică dimineaţă, câţiva dintre noi am aşteptat cu înfrigurare şi nerăbdare în faţa cabanei ca soarele să-şi arate măcar dinţii :D.... N-am servit decât vânt straşnic, nori şi ceaţă cât cuprinde... Spre Izvorul Muntelui, prin jgheabul cabanei, vântul rostogolea în toate direcţiile norii care căpătau din când în când câte o nuanţă portocalie-roşiatică de parcă acolo s-ar fi căscat o gură de iad; câteva raze palide încercau să se facă văzute.
Deşi n-am fotografiat cine ştie ce, mi-a plăcut să urmăresc minute în şir toată confruntarea aceea de forţe ale naturii.
La coborâre am luat-o frumuşel, pe grupuri mai mici sau mai mari şi pe trasee diferite, ori spre Durău ori spre Izvorul Muntelui ca să invadăm din nou Ceahlăul cu spiritul Turistorului.
Cei care am urcat din Durău şi care depindeam de cursa de la 18,45 spre Iaşi am coborât tot pe la Fântânele chiar dacă traseul acesta nu mai oferă cunoscătorilor nimic spectaculos... şi totuşi... ceva tot a fost demn de ţinut minte... Pentru că vântul sufla gospodăreşte, în unele zone nu era chip să înaintezi... astfel că mi-am văzut vreo două colege de tură lipite afiş, la propriu, de gardul Staţiei Meteo. Fiind încă pe potecă printre jnepeni, de la distanţă nu prea pricepeam ce se petrece acolo. Ce căciulă, ce glugă, care telescopice? Toate zburau în toate direcţiile şi aveam senzaţia că „mergem” pe loc. Dacă nu am fi avut rucsac, unii sau unele dintre noi vrând, nevrând am fi luat primele lecţii de zbor...
Goniţi de foame şi de vânt, am ajuns rapid în Durău şi până la ora plecării spre Iaşi am ocupat restaurantul unei pensiuni în aşteptarea unor cartofi prăjiţi.... care nu mai veneau. Adela a dat tonul unei noi cântări, ba chiar am făcut şi versuri noi: E noapte iarăşi în Ceahlău/ Şi sunt flămând de-o săptămână/ Mi-e tare dor de o smântână/ Peste cartofi prăjiţi cu ou ( a se cânta pe melodia de la „Noapte în Madagascar”) :D
Am aşteptat timp de o oră trei paie de cartofi prăjiţi cu murături pe care le-am mâncat în două minute... A fost bun şi-aşa... :(
Pentru Iaşi erau pregătite două autocare. Unul era doar al Turistorului... :D Şoferul n-a avut încotro şi şi-a închis radioul pentru că timp de trei ore până în Iaşi, în frunte cu Adela şi a ei chitară am cântat cam tot ce ştiam noi...Prin hârtoapele din Pasul Petru-Vodă i-am dedicat şoferului „Drumurile noastre poate/ Se vor asfalta vreodată”... prin Pipirig am trecut cu „Yellow submarine”, prin Tg. Neamţ ne-am amintit că se apropie Crăciunul şi am schimbat-o pe colinde... Am făcut versuri, rime... în fine... Pe scurt, până la Iaşi nu a dormit nimeni.
O să-mi amintesc de tura asta ca de una cu muuuultă cântare.... mai multă decât în Rarău... În acelaşi timp, nu a fost o tură cu prea multe fotografii pe traseul Durău – Fântânele – Dochia ( mă bazez pe fotografiile făcute de ceilalţi colegi pe celelalte trasee) dar a fost o tură în care am mai furat puţin din energia Ceahlăului... a fost ca o întoarcere acasă... pentru că da, pentru mine, poate şi pentru alţii, în Ceahlău e acasă... Atât mi-e de drag! J Indiferent de anotimp, Ceahlăul are un magnet, are un ceva... îi şade bine şi în haină verde şi în haină de omăt, îl prind bine şi galbenul zadei şi roşiaticul toamnei; mi-e drag şi pe soare şi pe ploaie şi când e îmbufnat iar Toaca se ascunde sub nori şi când ceţurile îl învăluie făcându-l mai misterios... Şi tot în Ceahlău, răsăritul e altfel...
Rodica, îţi mulţumim pentru răbdarea şi grija cu care ai organizat această tură!
Dragilor, se apropie Crăciunul! Nu vă doresc un Crăciun pe munte; este timp pentru munte tot anul...
Vă doresc un Crăciun în familie, alături de cei pe care îi iubiţi!
Să ne revedem cu bine... pe munte!!!
Mihaela Burlacu
decembrie 2011
Fotografi: Mihaela Burlacu, Elisabeta Popa, Dorin Hanganu, Eugen Mocanu, Calin Panait, Ciprian Boboc, Mihai Bunduc, Radu Oniche, Victor Andronic, Sorin Untu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu