Ceahlău (12-13 mai 2012) de-a vara şi de-a toamna

 
Sâmbătă 12 mai 2012

Traseu urcare: cruce albastră

Satul Neagra - Poiana Neagra - Poiana Văratic (punct roşu) - Poiana Stănile - Curmătura Stănile (bandă albastră) - Curmătura Piciorul Şchiop - Cabana Dochia

De vreo lună şi ceva nu-mi luasem doza de munte şi eram în sevraj mai ales că odată cu explozia de mai a vegetaţiei îmi miroase a dor de fugit de acasă. Cam în aceeaşi stare era şi Rodica aşa că la întâlnirea de marţi a turistorilor am pus la cale o tură val vârtej... indiferent pe unde o fi.... De urgenţă trebuia să intrăm în programul de evadare - revigorare. J Aşa merge treaba cu oamenii cu care vorbeşti aceeaşi limbă. Rodica a propus Ceahlău cu urcare din satul Neagra, citindu-mi gândurile; de multă vreme imi doream să urc pe traseul cu cruce albastră care pleacă dinspre sudul masivului.

Sâmbătă dimineaţă am plecat pe la 06,00, cu o cursă de Oradea, împreună cu Rodica, Sorin şi Gabriela căreia îi urăm bun venit în gaşcă. Am avut un şofer pe cinste. Parcă ştia că avem de urcat pe un traseu de vreo 15 km. Am trecut zburând prin Roman, Piatra Neamţ, Bicaz iar la 08,30 eram deja in Neagra. Unde mai pui că în Bicaz a făcut pauză de două minute pentru gogoşi!!! J)

Pentru ziua de sâmbătă se anunţase o zi... de zile mari :D adică soare, senin, vreme liniştită. Pentru duminică, Sorin ne-a pus în temă cu noul front de aer rece şi cu faptul că s-ar putea nu să ne tune şi să ne fulgere, ci ... să ne ningă, cu alte cuvinte aveam toate şansele ca în două zile să ne prindă pe drum două anotimpuri. Ce mai conta că se întoarce iarna în plină vară? Dacă e munte, munte să fie!

Din satul Neagra, în lătratul câinilor de prin gospodăriile oamenilor, am luat-o spre nord, pe valea Pârâului Neagra. Ne aştepta un drum forestier de vreo 4-5 km; nu eram decât noi, cerul albastru, pădurea proaspătă mirosind a vară şi Pârâul Neagra „vorbăreţ” şi zgomotos... iar marcaj... mai puţin... Cât mai puţin marcaj! Rodica, prevăzătoare şi descurcăreaţă ca de obicei, a filmat traseul nostru acasă cu aparatul foto de pe Google Earth.... că în baza rangerilor de la PNC... Marcajul e scump, domnilor.... scump la vedere dar taxa de intrare in Parc e taxă!!!

Acu’ nu ne mai supărăm dintr-atâta lucru pentru că ne e tare drag drumul pe care am pornit.

Crucea albastră şi drumul forestier ne-au cam dat bătăi de cap dar ... să trăiască Rodica şi Google Earth care ne-au condus pe o potecă abruptă spre o coamă insorită. Am ajuns de fapt în Poiana Neagră un loc în afara timpului... Turme de oi, cirezi de vaci, sunet de talangă, lătratul câinilor de la stâni, ciripit de păsărele, mări galbene de păpădie, de ciuboţica cucului, culmile din împrejurimi care se dădeau în spectacol cu tonuri diferite de verde încât, vorba Gabrielei, te dureau ochii de atâta verde...ce îţi poţi dori mai mult? Unde e liniştea despre care vorbeam în toamnă sau în iarnă? Ne-am dat seama că Ceahlăul freamătă de viaţă si de energie.... iar o astfel de poiană mai bine s-ar fi numit Poiana Curcubeu sau Poiana Veselă. 

 

 
















































Privind spre nordul poienii, în direcţia noastră de mers, ochii ne-au rămas aţintiţi pe abrupturile Ocolaşului Mic şi pe Turnul lui Butu. Am traversat Poiana Neagră, apoi am intrat din nou în pădure şi după un urcuş de vreo jumătate de oră pe o potecă ceva mai abruptă şi mai sălbatică am ajuns în Poiana Văratec, aflată chiar la poalele stâncăriilor care formează Turnul lui Butu. În Curmătura Văratec am întâlnit traseul marcat cu punct roşu care face legătura între Poiana Maicilor şi Curmătura Stănile. 

Am luat-o spre vest iar în câteva minute am ajuns în Poiana Stănile pe care n-o mai văzusem de vreo şase ani şi de care imi era dor. Timp de aproape o oră am stat la Schitul Stănile pentru a ne trage sufletul şi pentru a ne potoli setea şi foamea de frumos, de linişte şi nu numai. Nu mi-am mai luat ochii de la Piatra Sură cu alura ei ruptă parcă din stampele japoneze, de la jgheaburile verticale ale Stănilelor Mari şi de la pereţii Ocolaşului Mare care se proiectau mândri pe albastrul cerului. Cum să te saturi de aşa ceva? Nu cred că există leac :D şi nici nu vreau să-l găsesc... 

Pe la 15,30 am luat-o din loc pe drumul forestier care merge spre Curmătura Stănile. Soarele dogorea ca în miez de iulie iar noi ne mişcam precum nişte popândăi leşinaţi dar ritmul Gabrielei, care e demnă de admiraţie pentru condiţia ei fizică, ne mai băga în priză din când în când... După Curmătura Stănile am inceput sa urcăm pe traseul cu bandă albastră in timp ce nori negri ne dadeau târcoale. Să fie ei mesagerii mult anuntatului front de aer rece? Stiam ca e „programat” pentru duminică asa că.... sperăm să ne lase în pace să ne tihnească apusul.

Şaua La Pălărie - un alt loc din Ceahlău care mi-e tare drag- ne-a întâmpinat cu soare aşa că am avut timp să ne răsfăţăm privirile. Norii aveau alt traseu şi alte planuri... La Pălărie e un loc în care e mai bine să taci, să priveşti, să asculţi vântul şi freamătul pădurilor şi al văilor adânci de la picioarele tale... Hmm, gata cu reveria! Hai s-o luăm din loc!

Am traversat Jgheabul lui Vodă pe partea superioară şi am ajuns pe platoul Curmăturii Piciorul Şchiop. O să râdeţi, dar primul gând care mi-a venit în minte atunci când am revăzut Toaca din zona asta a fost că parcă s-a mai îngrăşat.... :) J Toaca nu mai era aşa cum o ştiam... Arăta ca o doamnă bine, grasă şi frumoasă J J J. Se pare că de oboseală sau de foame, clar, vedeam dublu!!! 

Pe la ora 18,00 am ajuns la Dochia şi am rămas uimiţi de liniştea de acolo... Am plecat de-acasă cu gândul că o să dormim la cort ştiind că o să găsim la cabană grupurile de voluntari de la „Let’s do it, Romania!”.... Linişte şi pace!

După atâta drum am luat în primire câte o ciorbă rădăuţeană şi alte porţii de hrană solidă şi lichidă şi până ne-am hotărât ce şi cum şi unde vom dormi, am mai stat afară, la poveşti cu cabanierii. 

Deşi Sorin nu era prea convins că o să avem parte de vreun apus din cauza norilor grei dinspre nord-vest, lucrurile şi vremea se îndreaptă, uneori şi după inima oamenilor.:D Ne-am găsit o piatră în zona Vf. Lespezi şi ne-am odihnit toţi patru urmărind joaca soarelui cu norii. Într-o oră, am luat o porţie consistentă de frig încât gândul la cort s-a evaporat de parcă nici n-a existat şi ne-am hotărât să dormim în cabană, mai ales că gazdele noastre ne-au avertizat că există şanse ca dimineaţă să curăţăm ceva zapadă din faţa cortului. Va fi timp de cort în turele din vara asta...

Duminică 13 mai 2012

Traseu coborâre: bandă roşie

Cabana Dochia – Fântânele - Durău

Ceaţă deasă, gospodărească. 1⁰ C conform termometrului de la Dochia. Parcă ne- am trezit în altă tură....:)) 

Ne-am echipat în haine de toamnă mulţumiţi de decizia de a nu dormi la cort în noaptea care tocmai a trecut. Până la ora prânzului cand ne-am hotărât să coborâm, am tot sperat ca ceaţa să lase garda jos... Nici o şansă!

Pentru cât soare şi verde am adunat în suflet în prima zi, ceaţa asta densă, frigul şi atmosfera de sfârşit de toamnă deja nu mai contau. La cât de variat a fost traseul de sâmbătă, aveam senzaţia că eram plecaţi de acasă de o săptămână. 

La coborâre am ales traseul pe la Fântânele întrucât aveam o legătură mai bună spre Iaşi, aşa că la ora 15,00 eram deja în Durău aşteptând o cursă de Piatra Neamţ. Din Poiana Largului - noroc cu notiţele Rodicăi - am prins o altă maşină care să ne ducă spre casă prin Tg. Neamţ.

Ziua de duminică a fost una morocănoasă iar în drum spre Iaşi a plouat dar în sufletul nostru purtam soarele şi verdele nebun din poienile Ceahlăului....

Văzut de la distanţă, Ceahlăul îşi etalează doar vârfurile şi abrupturile.... Eh, un munte acolo, ar spune unii sau alţii! Indiferent de unde vrei să urci, aparent nu are nimic de oferit decât umbra şi răcoarea pădurii... Dacă vrei să-i străbaţi potecile, Ceahlăul se dezvăluie treptat şi dacă te prinde în mrejele lui şi ai răbdare să-l descoperi, în orice anotimp, îţi oferă cotloane, văi, poieni, luminişuri, stânci cu forme ciudate, poliţi, jgheaburi şi locuri ademenitoare...

Ceahlăul are un vino-ncoa căruia eu nu-i pot rezista! Mâna sus cine mai simte aşa! J)

 

V-am pupat!

Mihaela Burlacu

mai 2012