Muntii Rodnei 04 - 06.06.2009

Nu mai făcusem de mult “o tură adevărată la munte” aşa că ne-am pornit de joi dimineaţa către Borşa în ciuda prognozei meteo nefavorabile. Din Borşa am urcat până la staţia meteo Iezer unde am pus cortul. Când am văzut peticele de zăpadă şi am simţit diferenţa de temperatură, accentuată de vântul care bătea în rafale puternice, am cam început să numărăm hainele pe care le aveam la noi… credeam că va fi o tură de vară şi uite ce ne aştepta sus!!! În cort şi în sacul de dormit a fost totuşi acceptabil de cald. Numai vântul care ne scutura serios cortul şi tot îndoia unul din beţe ne-a deranjat.

Vineri am început traseul cu un urcuş interesant în serpentine pe peretele căldării glaciare însoţiţi de marmote - am numărat vreo 6 grăsane care se zbenguiau pe panta abruptă.

Odată ajunşi sus am urmat traseul la dreapta şi am urcat pe Vf. Pietrosul. Am prins o “fereastră” în ceaţă şi am reuşit să admirăm priveliştea din jur.

Pentru că ceaţa se tot ridica şi ameninţa să ne îngreuneze serios orientarea pe traseul de creastă ne-am hotărât să coborâm pe la Tăurile Buhăescu şi să mergem pe cărarea nemarcată care apărea pe hartă dar pe care evident ca am pierdut-o la un moment dat şi am mers orientându-ne mai mult după relief până sub Vf. Repede, la cel de-al doilea loc de campare. Vântul ne-a atacat din nou umilul sălaş din pânză; nu s-a mai războit cu beţele (sorin a propus o aşezare “aerodinamică” a cortului) dar a reuşit sa rupă un elastic şi să lipească una din intrări de cort, fix acolo unde îmi ţineam eu bocancii (noroc că nu a plouat...)

Sâmbată ne-am trezit înconjuraţi de o ceaţă destul de deasă şi ţinând cont şi de prognoză am hotărât să coborâm pe firul apei, singurul element de orientare de care ne puteam folosi în acele condiţii. Coborârea era destul de abruptă dar încet şi cu grijă am găsit soluţii şi până la urmă şi cărarea care cobora din creastă către stâna din vale. Superb peisajul din acea vale în care o multitudine de pârâiase se rostogoleau în cascade pe peretele abrupt pentru a se uni într-un şuvoi puternic.

La stână ne-a întâmpinat un ciobănesc “drăgălaş” care ne-a obligat să ocolim traversând pârâul cu apă rece ca gheaţa... De la stână am mers pe drum forestier traversând apa de mai multe ori… pe buşteni sau cu bocancii în mână…

Ghiocel, că nu degeaba i se spune aşa, nu a vrut să se ude prea mult… a încercat să traverseze păşind de pe o piatra pe alta… a alunecat şi rezultatul: ud fleaşcă şi cu capul spart… Ajunşi în Borşa ne-am ocupat de cap... apoi de cazare la o pensiune şi în ziua următoare am revenit în Iaşi, ofticându-ne aşa un pic (mai mult) că era o vreme superbă în ciuda prognozei…

A fost o tură mai scurtă decât plănuisem dar a meritat pentru că am experimentat sentimentul de a fi numai noi în mijlocul pustietăţii (nu am mai întâlnit alţi turişti pe munte) şi pentru că am văzut locuri mai puţin umblate, cu poteci nemarcate, locuri pe unde nu vom mai ajunge niciodată… sau poate că… cine ştie…

Rodica si Sorin