Piatra Craiului 13 - 15 iulie 2012

„I shouldn’t be alive!” ;)

Vineri  13 iulie 2012

Traseu urcare: bandă galbenă

Cabana Gura Râului - Fântâna lui Botorog - Cabana Curmătura

Vara trecută am evitat-o si am regretat. Dorul de Piatra Craiului nu m-a iertat si mi-a dat târcoale si prin toamnă si prin iarnă şi uite aşa... s-a făcut iarăşi vară când timpul de vacanta capătă alte dimensiuni si alte nuante. E musai să o revăd desi simt pe alocuri că nu suntem prea compatibile ;)...  Sunt curioasa cum va fi reîntâlnirea.  

Eu si Mariana eram puse pe fapte mari. Cu vreo trei zile înainte de plecare ni s-au alăturat Duraccell, Ionela si Vasile.

Vineri 13, o zi cum nu se poate mai nimerită să pleci spre Crai :D, am iesit din Iasi abia pe la ora 16,00 ştiind prea bine că spre Curmătura vom urca la lumina frontalelor. Imi era dor de drumul spre Brasov prin pasul Oituz, de aşezările ardeleneşti de dincolo de  munti, de intrarea in Braşov cand la orizont încep sa se înalte asemenea unui zid Ciucaşul, Piatra Mare, Postavaru, Tâmpa... Toate astea le revad la apusul soarelui in timp ce, la radio, Chris Rea canta Looking for the summer. Cred ca pentru ceea ce avea sa urmeze in Piatra Craiului, mai bine ar fi cantat Looking for the water. ;)

Ma simt ca peştele in apa chiar daca la lasatul serii, Piatra Craiului ascunsa sub o panza de nori nu-mi inspira prea multa incredere.

Pe la 21,30 am ajuns în Zărnesti si dupa cina de la Fântâna lui Botorog, la lumina frontalelor, pe la 22,30 am luat-o din loc prin bezna pădurii, pe traseul marcat cu bandă galbenă. Ici colo, printre copaci, se zareau când luminile Zărnestiului, când ale gospodăriilor din satul Măgura. Poiana Zănoaga ne-a întâmpinat cu un cer înstelat de care nu am apucat sa ne bucuram prea mult întrucât câinii de la stână ne-au luat rapid în primire. Nu e o senzatie prea confortabilă când în plină noapte auzi lătrat în zig zaguri si nu stii spre ce directie să apuci, vezi nu stiu câte perechi de ochi lucind în bătaia luminii laternei dar nu vezi marcajul de pe stânci. Cât pe ce să ratăm intrarea traseului în pădure! Până la urmă ne-am descurcat, am identificat poteca si pentru că ceasul bătea miezul noptii, am sărbătorit-o pe Ionela acolo, în creierul pădurii. La multi ani, Ionela! Să trăiesti ani multi, sănătosi si fericiti împreună cu familia ta frumoasă... si la cat mai multe aniversari pe munte! J

La Curmătura am ajuns puţin după miezul nopţii, am mai studiat harta şi am stabilit traseul pentru a doua zi si pentru că nu am mai luat corturi întrucât se anuntase vreme bună, ne-am culcat care încotro: unii pe afară, pe masă sau pe jos, altii prin holul cabanei...

Sâmbătă 14 iulie 2012

Traseu urcare: triunghi albastru

Cabana Curmătura - Padinile Frumoase - Refugiul Vf. Ascutit (punct rosu) - Vf. Padina Popii (2018 m) - Brâul Ciorânga Mare - Vf. Ascutit (2150 m)

Cu ochii cârpiti de prea putin somn, pe la 06,00 A.M, eu si Mariana ne mutăm izoprenul si sacii de dormit în spatiul destinat corturilor si pentru câteva minute mai atipim acolo, în răcoarea diminetii. Imi place! Stau în sac precum un cocon si urmăresc lumina răsăritului care cade peste măgurile Craiului. Sunt asa...în transă :D... si nu am nici un chef de fotografiat. Cerul albastru, aerul proaspat al diminetii, verdele culmilor, starea de somnolenta ma ademenesc sa raman pe loc. Nici nu-mi vine să mă urnesc chiar dacă pe la 07,00 ceilalti ai nostri au început să se foiască si să se pregătească de plecare. 

 

 După o varianta scurta de mic dejun si cu promisiunea colegilor de tură că vom mânca pe îndelete undeva într-o poiană, pe la 08,30, ne luăm ”rucsăceii” în spinare si ne îndreptăm spre Padinile Frumoase pe traseul cu triunghi albastru. Desi soarele ne astepta sus, în creastă, îi simteam dogoarea chiar de la primele ore ale diminetii prin vâlcelele si luminisurile pe care le traversam. Colegii mei sunt mai iuti de picior si nu reusesc deloc să tin pasul cu ei. Nu mă simt în formă si nu-mi revin deloc chiar daca fac pauze mai dese...

După ce stăm la masă într-o poiană ceva mai mare, începem prin grohotis urcusul abrupt spre Vf. Ascutit. În urmă cu vreo patru ani am coborât prin Padinile Frumoase tot pe un soare orbitor care nu-ti dezvaluia prea multe nici către Bucegi, nici către Leaota, nici către satele din Culoarul Rucăr- Bran. Sper ca măcar apusul să fie unul mai generos.

 

Urc greu, abia mă urnesc si nu prea inteleg ce mi se intampla...Ma bucur ca revad locuri dragi... si totusi ceva nu merge... Nu mi-e tocmai bine... Obosesc repede si simt nevoia sa beau apa cu nemiluita dar pana in creasta mai e putin. Spre stanga Ţimbalele, Piscul Baciului si celelalte varfuri urca spre cer cu coltii si cu abrupturile lor calcaroase. Grozava creasta asta! 

 

 

 

Pe la 12,00, am ajuns la Refugiul Ascutit unde ne-am lasat o parte din bagaje apoi am luat-o din loc spre Vf. Padina Popii cu gandul de a intra pe Braul Cioranga Mare. Pe creasta, aglomeratie, nu gluma! Intalnim grupuri, grupuri, schimbam doua-trei vorbe si ne vedem de ale noastre. Sunt nerabdatoare să întâlnesc Ciorânga Mare in ciuda starii mele. Imi dau seama de un lucru: pe creasta Pietrei Craiului nu pot sa merg oricum si nu ma simt in largul meu. Chiar daca m-am obisnuit cu haurile si cu peretii verticali sunt concentrata la fiecare pas si ma cam enerveaza succesiunea asta de urcare-coborare... Imi taie orice chef de a scoate aparatul... Cu toate astea, nu pierd din ochi desfasurarea de minunăţii de la orizonturi: Bucegii, Ţara Bârsei, Măgura Codlei, Perşanii si altele... Iubesc zona asta pentru ca iubesc Braşovul si iubesc Bucegii, printre primii munti pe care i-am văzut in copilarie... Habar n-aveau ai mei ce virus mă cuprinde! J) J)
 Dar să(-mi) revin! :D  Din Vf. Padina Popii (2018 m) am coborat cam 10-15 minute spre vest, pe marcajul cu triunghi albastru pana in Strunga (Şaua) Izvorului din zona careia am luat-o spre stanga, tot pe marcajul cu triunghi albastru si imediat am dat de potecuta discreta care intra printre jnepeni pe Braul Ciorânga Mare. Poteca marcata cu momâi se desfasoara spre sud cand prin jnepenis, cand prin grohotis si e presarata cu jgheaburi, saritori mai mult sau mai putin solicitante.

Ionela, Vasile, Duraccell se miscau asemenea lui Speedy Gonzales de parca ar face traseul asta in fiecare zi. Nici Mariana nu se lasa mai prejos... Ma straduiesc sa ma misc mai repede, sa fac faţă căţărărilor şi descăţărărilor dar simt cum energia mea scade de la un pas la altul, mai ales ca soarele arde. Ma cuprinde furia pentru ca mi-am dorit tura asta iar acum organismul nu ma mai asculta; bucuria nu e deplina. Hmm, se vede treaba ca am venit cu lectiile nefacute...

Am trecut de saritoarea de la fosta Scara de Lemn si de o saritoare al carei nume nu-l stiu, apoi am ajuns in zona unui jgheab cu grohotis care speram sa ne scoata in apropierea Vf. Ascutit. Planul de a ajunge pe Brâul Ciorânga Mare până la Refugiul Sperantelor s-a cam evaporat mai ales ca riscam sa nu mai prindem locuri la Refugiul Ascutit unde ne-am lasat o parte din bagaje. Vasile a urcat spre stanga pentru a identifica vreo poteca, ceva care sa ne duca inapoi in creasta. Pentru ca Vasile s-a intors cu vesti bune, am hotarat ca jgheabul cu grohotis prin care paraseam Ciorânga Mare sa se cheme Jgheabul Mihaelei J) J). Daca astazi, pe 14 iulie, francezii sarbatoresc Caderea Bastiliei, eu de ce nu as sarbatori căţărările şi descăţărările de prin Ciorânga Mare sau...si mai frumos!!!... inaugurarea Jgheabului Mihaelei?! Ce daca nu mi-am facut temele pentru Piatra Craiului? Am motiv sa revin!!! :D

Vasile a intuit bine. Jgheabul proaspat botezat ne-a condus spre stânga, aproape pe verticala, pe la umbra unui perete, prin grohotis apoi prin portiuni cu iarba chiar spre Vf. Ascutit. Buna trebuşoara asta! La refugiu, lume multa! Ne-am intors la timp cat sa ne ocupam locurile mai ales ca vantul rece, de seara, care sufla tot mai tare ii grabea pe multi sa-si caute loc ori de cort ori in refugiu.

Apusul mult asteptat a fost destul de tulbure, cu vant puternic, nori dinspre sud si vest si o lumina palida, spalacita care faceau ca Bucegii, Leaota, Iezer Papusa, Fagarasii sa para si mai departe. Ce sa fotografiez? Ah, un alt motiv ca sa revin! Piatra Craiului ma tine in priza!

Stiind ca a doua zi ne astepta creasta pana spre Vf. La Om si apoi coborarea, pe la ora 20,00 ne-am pregatit barlogul. Fugariti de vantul zbuciumat ne-am adunat in refugiu vreo 15- 16 oameni, unii pe priciuri (adica noi), altii pe jos, pe sub priciuri, pe langa usa, fiecare pe unde a apucat. Am dormit precum sardelele intr-o conserva... In timpul noptii, pe la incheieturile refugiului vantul suiera intr-un fel aparte incat credeam ca dimineata, sigur ne vom trezi ori pe Valea Bârsei, spre Plaiul Foii, ori spre Curmatura... si vom fi scutiti de coborare.:D

Duminica 15 iulie 2012

Traseu coborare: punct rosu

Refugiul Vf. Ascutit – Ţimbalele - Vf. La Om (2238m)(banda rosie) - Refugiul Grind (1620 m) - Şaua La Table - Prapastiile Zarnestilor

Spre dimineata, vantul s-a mai domolit asa ca pe la 06,30- 7,00, unii am iesit afara sa mai prindem ceea ce a mai ramas din lumina rasaritului. Mariana a luat-o spre nord, Duraccell a coborat putin spre est la o vanatoare de capre negre iar eu am luat-o spre sud, sa privesc  indelung spre Ţimbale, spre Piscul Baciului si altele... care ma asteptau :D nerabdatoare sa-mi puna rezistenta la incercare. 

Pe la 07,45, in racoarea aerului de creasta, am ridicat ancorele si... hai la drum! Pe coama Pietrei Craiului am senzatia ca sunt in cer, mai ales atunci cand privesc in jos, la treptele de piatra, la muchiile si haurile albe de calcar sub care se deseneaza cu verde intens tot felul de vai, culmi, dealuri impadurite...Cuprind cu privirea valurile nesfarsite de verde spre vest, spre Valea Bârsei si spre Iezer Papusa.... Spre est, in schimb, in zona Grind... unii versanti arata ca dupa razboi... Acolo dar si spre sud, spre Valea Rucarului, spre Dambovicioara si alte zone sunt ranile deschise ale Pietrei Craiului... Păduri hăcuite... privelisti care dor...

Trecem de Vf. Ţimbalul Mare (2177 m), fotografiem de zor prin şaua larga a Călineţului, urcăm spre Vârful Dintre Ţimbale(2170 m) iar coborâm, iar urcăm, iar căţărare, iar descăţărare şi tot aşa... Mă simt din ce în ce mai slăbită iar apa....  e din ce în ce mai puţină.... Vasile imi dă de înţeles că nu mi-ar strica un antrenament la o sală de căţărare. Cred că mie mi-ar trebui mai degrabă un antrenament pentru descăţărare... cu cocoţatul parcă e mai uşor... Şi vorba lui Toma Caragiu în monologul „Un alpinist convins”: „Ce sport o mai fi şi ăsta, domne’? Urci, urci, urci şi când ajungi sus trebuie să te dai jos, că se-ntunecă, te mănâncă lupul...” În fine, mă tot întreb eu...ca la pereţi...la pereţii Craiului... Când ştiu să mă caţăr cu atâta graţie, :D de ce trebuie să mai şi cobor? Păi nu-i păcat de-aşa cocoţ?... Gluma e glumă, da’ eu mă simţeam rău, pe bune! Nu tu vitamine, stoc de fructe epuizat, apa pe sfârşite.... Mie, pe o creastă ca asta, când mă bate soarele în cap, imi vine să beau cisterne de apă. Chiar dacă Ionela şi Vasile au făcut oareşice schimburi cu rucsacurile lor iar Ionela l-a luat pe al meu, abia mai păşeam. Simţeam cum energia mea se evaporă, dispare picătură cu picătură cu fiecare urcare şi coborâre. Sub un cer curat şi albastru şi sub un soare total vedeam în faţa ochilor râuri de fresh de portocale cu gheaţă, vedeam găleţi şi cisterne de suc de portocale, cisterne de gheaţă şi zăpadă...Iar soarele ardea în legea lui şi cum era firesc... chiar dacă din când în când, curenţii de aer dinspre hăuri ne mai răcoreau... Ca sa-mi ajunga, pana pe Vf. La Om beau din cand in cand doar cate o gură de apă iar de pe varf, la coborare, trebuie să rezist pana gasim vreun izvor. Trebuie sa rezist!!! Unde mai puneţi că după ce am trecut de Ţimbale, am constatat că nu mai aveam şapca? Era prinsă de geanta foto, dar ia-o dacă ai de unde! Unde mi-e şaaaaapca? Măăăă, care mi-aţi luat şapca? Colegii imi spun că Piatra Craiului şi-a luat tributul. Eh, dacă a vrut tribut, slavă Domnului că a vrut doar şapca !!! Ţimbalelor le-a plăcut şapca mea kaki sau trebuie sa platesc vreo taxă pentru ca am îndrăznit sa botez un jgheab cu numele meu? :D Am trecut şi de Vf. Zbirii şi de Claia Căldării Ocolite cu tot cu stările mele de greaţă şi cu tot cu halucinaţiile vizuale şi gustative şi.... pe la 11,30, victorieeeeee!!! Vf. La Om sau Piscul Baciului ( 2238m) fără nici un pic de umbră!!! J) J) Doar indicatorul oferea o dungă de umbră, acolo... aşa de consolare! Clar, bronzul de tractorist veritabil era asigurat. Bronz cu manecute, cu pantaloni scurti si cu bocanci. Tare severă creasta asta a Craiului! Nu vedeam in jur decât creste, creste, creste, soare puternic şi.... fresh de portocale! Mi-e foarte sete... cumplit de sete! Nu am urcat niciodată pe un vârf cu asemenea gânduri şi cu o astfel de stare. Trebuie sa rezist!!! Nu prea mai găsesc puterea sa ma bucur si imi pare atat de rau...

De poza de grup s-a ocupat Duraccell, aşa că pentru sugestii, plângeri, reclamaţii... n-aveţi decât! J) Vasile a identificat pe hartă două .... DOUĂ IZVOARE!!!!.... pe traseul dinspre Grind spre Şaua La Table... Doamne, ce binecuvântare!

De pe Vf. La Om a urmat coborârea prin grohotişul de pe sub Colţii Găinii spre Refugiul Grind ( 1620 m) de unde am luat în primire un rucsac mai mititel de la Vasile, mai mult ca să-mi păstrez echilibrul...pentru că oricum mergeam pe pilot automat... Trebuie să rezist!!! Singura motivaţie care mă mai facea sa umblu pe picioarele mele era bineînţeles un izvor cu apă rece. J  Il vedeam cu ochii mintii, undeva printre brazi, curgand zgomotos şi limpede.... O sa apara aievea!!! N-are cum sa nu apara! Da.... intai izvorul apoi sucul de portocale!!!

De la Grind am lăsat în urmă „ţara” de stânci şi grohotiş şi am luat-o spre stanga, pe poteca marcată cu bandă roşie care ne-a condus când prin pădure, când prin luminişuri în care am dat iama in tufele de zmeura şi fragi. Bune şi astea în lipsa apei! În Şaua La Table am găsit izbăvirea sau ne-a gasit ea pe noi: frumuseţe de izvor cu apă rece, rece şi umbră pentru toată lumea!!! Ne-am răcorit, ne-am incărcat bateriile şi ne-am refăcut stocurile de apă interioare si exterioare J) J) Am baut apa rece dupa pofta inimii. Parca m-am nascut a doua oara!!! Eh, aşa mai merge treaba! Din Şaua La Table în drum spre Cheile Pisicii şi Prăpăstiile Zărneştilor nu am mai avut urcări sau coborâri importante dar am depănat ceva kilometri buni spre nord-est. Am traversat nişte poieni minunate la poalele abrupturilor, mergând, practic, paralel cu creasta care, privită de jos, simţi cum te copleşeşte cu toată înlănţuirea aceea de vârfuri, pereţi, hornuri, colţi, muchii. Am ratat cu succes Cheile Pisicii şi am intrat pe un drum forestier care ne-a dus în Prăpăstiile Zărneştilor. 

Pe la 16, 30 ne luam ramas bun de la Piatra Craiului care mă atrage ca un magnet dar mă si intimidează in acelaşi timp. Mi-e dragă aşa cum e: colţuroasa, afurisita dar si frumoasa;  tăioasă, nazuroasă dar si spectaculoasa; nebuna si salbatica dar cuceritoare; aspra si nemilos de abrupta dar si fascinanta. In tura asta m- a scos la tabla şi m-a prins cu lectiile nefacute. După o astfel de prestaţie, cred că cel mai bun antrenament pentru Piatra Craiului...este tot Piatra Craiului!!!...:)) J) Le multumesc colegilor de tură care au fost înţelegători, au avut răbdare si si-au impartit rezervele de apa cu mine. Îi pup şi promit solemn că pentru viitoarele ture voi veni cu temele făcute: antrenament la sala de (des)căţărare :D,  rezistenţă, vitamine, apă şi mai multă, rucsac mult mai usor  etc. În drum spre Iaşi, făcând haz de necaz, Ionela imi dă de înţeles că ceea ce s-a întâmplat cu mine în tura asta intră la categoria „I shouldn’t be alive!” J)

V-am pupat!

Cat se poate de alive si pregatita de Retezat,

Mihaela Burlacu ;)

iulie 2012