A fost odata ca niciodata… (episodul 1)

Am promis lui Sorin Untu ca voi povesti din micile mele escapade la munte. Mai mult, Doru mi-a aruncat manusa si a promis ca la fiecare istorisire a mea, sa scrie si el ceva. Poate vor fi mai multi care se vor sa povesteasca pe unde au mai fost... Cu siguranta vor fi mai episoade.

In episodul de azi va povestesc o tura din Retezat -> 2 - 4 iunie 2012. Participanti: eu si un prieten.

Tura era planificata de sambata dupa amiaza pana luni si planul era asa: sambata: de la lacul Gura Apei - Lacul Zanoaga; Duminica: Lacul Zanoaga -> Saua Judele -> Vf. Bucura -> Vf. Peleaga -> Vf. Custura -> Saua Plaiul Mic si de aici ori la Cab. Buta, ori in Poiana Pelegii. Luni, intoarcerea la masina era planificata pe la Saua Plaiul Mic -> Culmea Dragsanu -> Piatra Iorgovanului -> Saua Stanuleti -> Lunca Berhina -> Lacul Gura Apei. Dar planul nu a fost tocmai respectat...

 

Sambata am plecat de la masina (lasata la bariera) la ora 18.00. La ora 22.00 am ajuns la Lacul Zanoaga, cu ceva pauze pentru fotografie...

Duminica, pentru ca ne astepta o zi destul de lunga am plecat destul de devreme, ajungand in Saua Judele inainte de 9.30.  Aici am ramas surprins de cantitatea mare de zapada care era pe partea sudica a Judelui. Bucati bune din cararea cunoscuta erau sub zapada. Ca si echipament, nu aveam coltari si piolet. Doar eu aveam bete de trekking. Un bat am dat colegului de tura. Ca sa nu mergem pe zapada, sa nu alunecam, am inceput sa coboram pe pietre. La un moment dat bucata cu pietre s-a terminat si a trebuit sa traversam o portiune acoperita cu iarba uscata. Desi au fost doar cativa metri, a fost cea mai dificila chestie care am trait-o la munte. Nu aveai nici un fel de priza, terenul era foarte inclinat. Am reusit sa trec, cu emotii, sapand cu bocancii urme in pamant si sprijinindu-ma in bat. Sper sa mearga atasata fotografia, am colorat cu rosu acea bucata dificila. 

Pe zapada a fost mai sigur, dar mult mai obositor pentru ca inaintea fiecarui pas trebuia sa fac urma lovind zapada de 3-5 ori. O portiune de traseu pe care in mod normal o faci in 10 minute, ne-a luat o ora si jumatate si eram destul de obositi dupa... Prea tarziu, cand nu a mai fost nevoie, mi-a venit ideea sa scot rozeta de la batul de treking si sa il infing in zapada pe mai toata lungimea lui. Daca as fi facut asa si as fi mers pe zapada de la inceput, ar fi fost mult mai bine. E bine de stiut pe data viitoare...

Ne-am indreptat agale catre Lacul Bucura (am vazut multe marmote) era clar ca nu mai aveam resursele necesare sa mergem pe varful Bucura. La lac urma sa ne decidem daca mergem pe varfurile Peleaga -> Papusa -> Custura sau sa alegem varianta mult mai usoara, sa coboram la Poiana Pelegii. Am ales a doua varianta :) 

Eu m-am plimbat in jurul lacului si am dat un telefon din Curmatura Bucurei (i se mai spune "cabina telefonica"). Am fotografiat primele flori de rododendron, o multime de branduse. Apoi am coborat in Poiana Pelegii.

 

A! Eram sa uit. La lac ne-am intalnit cu cei de la Salvamont. Din vorba in vorba le-am spus pe unde am coborat si ne-au spus ca pe acea portiune de zapada au cazut 2 persoane: un tip a cazut in ziua precedenta si altul imediat dupa ce am trecut noi. Ne-am intalnit cu ei, erau 2 tipi si eu i-am sfatuit sa nu urce. Din fericire, amandoi au scapat cu julituri, oprindu-se din cadere, chiar pe buza 'prapastiei'. E impropriu spus prapastie, ca nu pici in gol, dar nici nu ai unde sa te opresti... Din intamplare m-am intalnit cu cel ce cazuse in ziua precedenta si a spus ca "simtea cum cineva il trage in jos de picioare". In fotografia atasata se vad multe persoane acolo. Cei de la Salvamont au spus ca merg acolo sa ii opreasca pe cei care mai vor sa traverseze acea portiune.

Luni ne-am tinut de plan: Poiana Pelegii -> Saua Plaiul Mic -> Culmea Dragsanu -> Piatra Iorgovanului -> Saua Stanuleti -> Lunca Berhina -> Lacul Gura Apei. E interesanta trecerea de la granitul(?) Retezatului la calcarul din Retezatul Mic / Piatra Iorgovanului. Aici geologii isi pot da mai bine cu parerea. Inainte de Piatra Iorgovanului am intanit 3 vipere pe o distanta de 20 de metri, pe una dintre ele observand-o in ultimul moment - as fi putut calca pe ea.

In concluzie, a fost o tura semireusita, in care am avut de invatat ca desi e iunie si e cald, important e cantitatea de ninsori din timpul iernii. Se pare ca in Iunie, nu orice traseu e abordabil.

Numai bine,

 
Iulian Podaru