joi, 29 septembrie 2011

RARĂU - 17- 18 septembrie 2011

Deşi vacanţa s-a terminat, se pare că vara încă nu şi-a făcut bagajele iar week-end-ul 17- 18 septembrie se anunţa ispititor de însorit ...numai bun pentru o turică la munte...

Gand la gand cu bucurie!!! Mariana a dat sfoară în ţara Turistorului şi ne-am adunat vreo 12 drumeti...fără Mariana, din păcate.

Distribuţia :D : Adela, Alina, Ciprian, Ioana, Flavia şi Mihai, Laura, Sorin, Maria, Radu, Octavian, Mihaela.

Sambata, 17 septembrie 2011

Campulung Moldovenesc - Paraul Valea Caselor - Cheile Moara Dracului - Saua Ciobanilor - Vf. Rarau - Statia Meteo Rarau

Sambata dimineata, pe la 09,00 am plecat din Iasi impreuna cu Flavia, Mihai, Ioana si Sorin spre Campulung Moldovenesc. In cealalta masina, veneau in urma noastra Radu, Laura, Adela, Maria si Ciprian. Alina si Octavian au plecat mai devreme din Iasi, cu trenul.

Punct de intalnire dar si de plecare in traseu: marginea de est a orasului Campulung Moldovenesc. Undeva, intr-o curba, apar un indicator spre Valea Caselor si marcajul cu cruce rosie spre Rarau prin Moara Dracului.

Pana ne-am adunat, pana am gasit un loc sigur de parcat masinile s-a facut ora 13,30…

Am luat-o pe Valea Caselor, pe un drum forestier destul de bine intretinut.

In miez de septembrie, soarele inca mai arunca vapai pe cer de parca ar fi fost o zi de vara in toata regula. Nici o adiere de vant, nici o umbra ceva mai primitoare…dar astea n-au contat prea mult, pentru ca unii erau prinsi in povesti, glume si chicoteli, iar altii ne-am lasat privirile furate de verdele tomnatic al versantilor, de fanetele strabatute de tot felul de garduri si barne cu fan.





Foto: Mihaela














Foto: Mihaela















Foto: Ciprian











Foto: Ciprian





Dupa vreo 3 km, la prima intersectie, drumul nostru o ia spre dreapta, paralel cu paraul Moara Dracului, numai prin padure, iar dupa vreo 30 de minute de mers intram in chei, care desi nu sunt foarte lungi (aproximativ 60 m), sunt destul de spectaculoase. Soarele abia razbate printre peretii inalti (pe alocuri de 7- 8 m) apropiati intre ei; din loc in loc tot felul de fisuri in stanci, trunchiuri prabusite, stanci umede, cascade mici…totul invadat de rosiaticul frunzelor cazute. Da, se simte! Vara si toamna isi predau stafeta. Vara inca nu si-a luat zapuseala in bagaj iar toamna vine tiptil, timid, colorand si rupand cate o frunza…





Foto: Mihai
















Foto: Sorin











Foto: Mihaela

















Foto: Mihaela
















Foto: Radu















Foto: Mihai







Facem cateva pauze scurte pentru fotografii si odata iesiti din chei urmam poteca mai departe si dupa un urcus de vreo 15 - 20 minute ajungem intr-o poiana intinsa cu cateva case - cred ca sub Vf. Halga - 1093m. Zumzaiala noastra starneste cainii din zona dar noi ne vedem de pozatul in grup. Responsabil si detinator de trepied: Sorin. :D

Mai departe, urcam spre partea superioara a poienii si ne intalnim cu un soi de drum forestier care strabate o padurice de brazi tineri. Drumul e domol si panta mai blanda. Poteca incepe sa urce din nou mai accentuat si incet, incet iesim in alta poienita de unde admiram peretii albi de sub relee. Traversam poienita, o luam spre stanga pe langa un izvor si urcam cu atentie printr-o padure cu copaci tineri, cu crengile la nivelul ochilor nostri…


Framantam si un pic de noroi din niste zone mai mlastinoase, dupa care peisajul se schimba brusc…Intram intr-o zona cu conifere inalte si viguroase, cu stanci, ferigi si izvoare, dupa care….iesim in a nu stiu cata poienita de la marginea careia admiram de pe o stanca orasul Campulung Moldovenesc. Ne minunam de priveliste, ne vanam care incotro pentru fotografii, urmam din nou poteca printre conifere si in sfarsit iesim in golul alpin.







Foto: Sorin













Foto: Radu















Foto: Sorin












Foto: Sorin












Foto: Mihai








Suntem la o azvarlitura de bat de Vf. Rarau. Urcam pe langa o stana parasita si ajungem frumusel in Saua Ciobanilor (1550m) unde intalnim marcajul cu cruce galbena si triunghi rosu. Ne urmam traseul cu cruce rosie si ajungem undeva la cativa pasi de un grup de stanci numite Popii Raraului (rog sa ma corecteze careva daca gresesc :D)….In jos, pe versantul sudic se vad niste stani si se aude din cand in cand sunet de talanga… Tinem poteca spre vest si admiram in stanga noastra Pietrosul Bistritei in lumina asfintitului. Se lasa o seara de vara…in plin septembrie. Drumul nostru continua pe sub Vf. Rarau si dupa o curba ne trezim fata in fata cu Pietrele Doamnei si cu Vf. Giumalau. In rosiaticul apusului distingem Suhardul si crestele Rodnei- ca niste piramide, Vf. Rosu, Ineu si Ineut ne fac cu ochiul.

In sfarsit, am ajuns la Statia Meteo…






Foto: Ciprian













Foto: Ciprian














Foto: Ciprian












Foto: Sorin












Foto: Sorin
















Foto: Mihai








Foto: Mihai





Ocupam toate camerele de la etajul 1, stam la masa si la povesti, apoi incepe cantarea la o cana de ceai sau de vin fiert…. Adela, Radu si Mihai ne incanta rand pe rand cu acorduri de chitara iar Alina ne amuza cu bancuri “faunistice”- vorba lui Radu. Pe la miezul noptii ne dam seama ca memoria noastra da rateuri si nu ne mai amintim bancurile asa ca ne promitem ca pentru alta tura sa ne pregatim cu un repertoriu consistent…:D








Foto: Radu








Duminica, 18 septembrie 2011

Statia Meteo - Pietrele Doamnei - Hotel Alpin Rarau - mina parasita - Munceii Raraului - Paraul Mesteacan - Campulung Moldovenesc

Mai harnici, Flavia, Mihai si Sorin s-au trezit mai devreme pentru a prinde rasaritul. Eu si Alina i-am ajuns din urma…ceva mai tarziu…si ne-am bucurat “doar” de marea alpina formata la picioarele noastre, deasupra Vaii Bistritei pana spre sud si avand ca tarmuri Muntii Stanisoarei spre sud-est, dragul de Ceahlau si Muntii Bistritei spre sud. Intorcand privirea, ochii au intalnit Calimanii, Giumalaul, Suhardul, Rodnei (intr-o lumina mai palida), Obcinele si Depresiunea Campulung…o desfasurare de minunatii intr-un unghi de 3600. Planuri succesive de culmi, de creste, de varfuri seamana in lumina diminetii cu niste insule sau tarmuri in marea panza de nori. Giumalaul a capatat o nuanta caramizie, Obcinele Bucovinei etaleaza tot felul de tonuri de albastru, Pietrosul Bistritei se inalta mandru si verde din marea de nori….iar spre Stanisoarei s-au format peste brazi tot felul de cascade cetoase. Ma simt ca acasa si as vrea ca timpul sa stea pe loc. Toata frumusetea asta muta am luat-o gramada in suflet sa ma hranesc cu ea ori de cate ori mi se face dor de munte…







Foto: Sorin













Foto: Sorin











Foto: Sorin















Foto: Sorin














Foto: Sorin












Foto: Sorin














Foto: Sorin












Foto: Mihai




















Foto: Sorin









Foto: Sorin




Ne-am intors la Statia Meteo, unde ceilalti isi faceau deja bagajele. Am stat la masa afara, in soarele de dimineata si ne-am facut planul de “atac”. Radu propunea sa urcam pe Pietrele Doamnei inainte de a incepe traseul de coborare iar Sorin vorbea despre un traseu nemarcat prin padure pana la o mina parasita. Pana la urma am facut ambele drumuri, cu o pauza la terasa Hotelului Alpin Rarau unde ne-am revigorat cu cantec de chitara, cafea, bere, alune, fructe uscate…si cu alte bunatati de prin rucsac.






Foto: Mihai













Foto: Mihai
















Foto: Ciprian










Foto: Ciprian













Foto: Mihai














Foto: Ciprian












Foto: Ciprian













Foto: Mihaela












Foto: Mihaela













Foto: Sorin














Foto: Sorin









Foto: Ciprian











Foto: Sorin














Foto: Mihai

















Foto: Radu/Mihai














Foto: Mihai















Foto: Mihaela






In traseul de coborare cu banda albastra am intrat pe la ora 14,30 dupa ce ne-am intors de la mina parasita (despre care Sorin spunea ca nu e cea pe care o stia el, dar noi am fost multumiti si-asa). O parte din drum l-am parcurs pe soseaua in constructie, sosea care leaga Hotelul Alpin Rarau de orasul Campulung. Pana am intrat din nou in padure, ne-am “imbatat” bine cu miresmele de fum, de gratare si de mici. Banda albastra ne-a dus cam 30 de minute spre vest, bucurandu-ne de Vf. Giumalau din fata noastra.

Radu, satul sa care chitara in spate, a inceput, mai frate, o cantare din mers. Si zi-i mai! La un moment dat, de pe sosea am cotit-o spre nord prin padure, pe o poteca lina numai buna…pentru Radu care nu se oprea din cantat. In spate avea rucsacul, in fata chitara Adelei. Rasunau codrii, nu altceva!!!







Foto: Sorin














Foto: Mihai







Traseul nostru continua pe o culme acoperita cand de pasune, cand de padure, strabatand o serie de munti mai mici- muncei- si seile dintre ei, de aici si denumirea de Munceii Raraului sau Munceii Insirati (nu stiu exact cati muncei cu altitudini de la 1200 m la max. 1577 m in Vf. Muncelul). Practic, am urmat o serie de urcusuri si coborari succesive….Si Radu canta, mai frate! J))







Foto: Mihaela







Ne-am oprit pentru un popas si ne-am trantit obositi in iarba…Radu a ramas in picioare si ce facea??? CANTA!!! J)) Nimeni si nimic nu-l perturbau!






Foto: Mihai














Foto: Sorin







Am mai urcat o culme…iar am coborat…iar padure…iar pasune…SI RADU CANTA!!! Traseul ne oferea din cand in cand privelisti spre Vf. Rarau, spre Pietrele Doamnei, spre Pietrosul Bistritei, spre Giumalau sau spre Campulung Moldovenesc. Un peisaj fantastic la inceput de toamna! Natura isi schimba culoarea, padurile incep sa paleasca, lumina devine mai galbuie, ca mierea! Ne-am promis ca vom reveni in Bucovina prin octombrie sau noiembrie, cand padurile isi iau vesminte de foc.

Mergeam de nu stiu cate ore si cand priveam spre oras aveam senzatia ca nu o sa mai ajungem vreodata. Imi simteam picioarele de o tona…si …RADU CANTA!!! Ce mai conta ca starnea cainii de pe la stani?








Foto: Sorin






In timp ce Radu canta voios, in sfarsit, cineva i-a raspuns “melodios” din mijlocul unei turme de oi…. Dupa atata drum si dupa atata cantare, o voce feminina, cu un timbru cam disperat s-a auzit de undeva, mai sus de noi: “Badita, Gheorghita/ Hai la portita/ Ca sa-ti dau gurita!” Am ramas cu totii cu gura cascata, apoi au inceput chicotelile…Vocea nu se oprea, in schimb Radu, DA! Unii dintre noi incercam sa identificam personajul aflat printre brazi, printre mioare…Nimic…doar vocea din ce in ce mai insistenta, din ce in ce mai isterica: “Badita Gheorghita, unde te-ai ascuns? / Haide la portita/ Ca sa-ti dau gurita!” Ne-am vazut de coborarea noastra urmariti nu de vocea lui Radu, ci de vocea misterioasa si tipatoare de printre brazi…Momentul a fost cat se poate de haios si va ramane in arhiva video :D si in arhiva de amintiri amuzante ale Turistorului.







Foto: Sorin







Dupa atatea urcusuri si coborasuri, ne-a mai revenit inima la loc…in fata noastra se deschideau niste pajisti de toata frumusetea…In sfarsit ajungeam intr-o zona mai pasnica, numai buna pentru talpile noastre. La un moment dat, aud pe cineva din spatele meu spunand: “Vai, ce ma dor varfurile degetelor din fata!” J)))) E clar, oboseala isi spunea cuvantul si unii am inceput sa vorbim in dodii… Hm?! Mai sa fie!!! Asa, deci, asta e secretul!!!! J))) De asta rezista turistorii sa mearga atatia kilometri pe jos, pentru ca au degete si la spate!!! J)))

Banda albastra ne-a condus printr-o zona de pajisti, pasuni si fanete cu tot felul de bordeie, fanare, garduri si parleazuri. Lumina asfintitului inrosea Vf. Rarau si Pietrele Doamnei aflate acum in dreapta noastra. In fata noastra se inaltau Magura Runcului (1176m) in stanga si Muntele Runc (1129m) in dreapta pe la poalele carora urma sa coboram pe drumul forestier de 1,5 Km pana in Campulung. Ne-am bucurat de culorile apusului si de verdele pajistilor pana la intrarea pe drumul forestier cand s-a lasat intunericul peste noi. Coboram paralel cu paraul Mesteacan.









Foto: Mihai
















Foto: Mihaela







Intre timp, Radu si-a revenit!!!







Foto: Laura







In plina bezna, in mijlocul padurii rasunau “Noi suntem romani!” si “Treceti, batalioane romane, Carpatii!” Asa a intrat Radu victorios in Campulung Moldovenesc! Acum nu ne mai latrau cainii de la stana, ci cainii de prin gospodariile oamenilor…

Straduta prin care am intrat in oras se cheama Strada Sirenei…ca doar suntem la munte, nu e logic?!







Foto: Ciprian











Foto: Mihaela













Foto: Mihai









Din cantec in cantec, am ajuns in centrul orasului pe la 20,30. I-am asteptat pe Mihai si Radu sa aduca masinile de pe Valea Caselor.

Pe la 21,00 am pornit spre Iasi care cu febra musculara, care cu frisoane, care cu foame, care cu chef de somn :D

Dupa socoteala noastra, duminica am parcurs cam 25 km ( traseul spre mina, traseul spre Pietrele Doamnei si traseul de coborare). Poate ca pentru unii e putin, poate ca pentru altii e mult…stiu doar ca filmul traseului de coborare a avut ca si coloana sonora cam tot repertoriul lui Radu.






Foto: Sorin









A fost o tura haioasa cu oameni frumosi si amuzanti!

Mariana, pe potecile Raraului gandul nostru a fost si la tine…si la Rodica…si la alti turistori. Va asteptam cu drag in viitoarele ture!

Mihaela Burlacu

4 comentarii:

Maria spunea...

A fost o placere sa citesc si sa privesc :)

Anonim spunea...

a

Radu Oniche spunea...

A fost o iesire foarte frumoasa pe care nu o voi uita prea usor si nici curand, iar cu ajutorul Mihaelei, care a descris asa de amanuntit si minunat toate peripetiile noastre, atunci cand memoria ne va juca feste , cu siguranta recitind articolul, "ne-or troieni cu drag aduceri aminte" si iarasi vom avea ce povesti ca asa zile nu trebuie lasate in praful lasat de goana anilor! Multumim si tie , Rodica , tu care esti parte din inima Turistor! Cu drag si bucuria de a ma numara printre turistorii mai noi sau mai vechi , Radu Oniche , cel care va incerca mereu sa va aduca zambete pe buze ! Carari insorite, asa cum zice Mariana si toate cele bune, mandri ca putem zice...suntem romani, prin prisma frumusetilor naturale ale patriei noastre.

Radu Oniche spunea...

Cu catec , inainte .... Mars!!! Cu stangul pe toba!!:)