Retezat 24 - 30 iulie 2012

Retezatu-i ăl mai fain dintre munţ’!!!

Aşteptam cu nerăbdare tura asta chiar daca ne-am adunat foarte puţini turistori pentru tura de vara: Rodica, Sorin, Mariana şi Mihaela, o mână de oameni.

Nici nu stiu daca să povestesc prea multe pentru că s-au adunat sute de fotografii… Retezatul arată mai bine în imagini decât povestit şi descris în cuvinte.

Tura noastră a început luni, 23 iulie, când am plecat spre Ţara Haţegului seara, la 19,45, cu trenul de Timisoara… Ne aştepta un drum lung… acelaşi drum ca şi anul trecut când am plecat spre Parâng.   

Marti 24 iulie 2012

Traseu urcare: bandă albastră

Cârnic - Cabana Pietrele (1480 m) - Cabana Genţiana (1670 m)

Dimineaţă, pe la 8,30, ajungem in Simeria, luam trenul de Petroşani şi pe la 11,30 coborâm în Ohaba de Sub Piatră unde ne aşteaptă microbuzul spre Cârnic. Vreme înnorată. Începe să plouă mărunt... Nu se vede nici ţipenie de Retezat, nici un vârf, nici o culme… Nimic. Retezatul avea prăvăliile închise. Nici măcar pe sub mustăţi nu a vrut să ne zâmbească. Oare nu are chef de musafiri?

Pe la 12,30, din Cârnic, batem la poarta Retezatului pe traseul cu bandă albastră. Ne tratează cu ploaie măruntă şi răcoare faină. Bine şi-aşa, nu mai facem mofturi, având în vedere că, în restul ţării, pământul fierbea la temperaturi de 38- 40⁰.  

Mai sus de Cascada Lolaia intrăm în rezervaţie şi ne continuăm urcuşul de-a lungul râului Pietrele. Cu cât urcăm, cu atât se înseninează astfel că ajungem la Cabana Pietrele (1480 m) în plin soare. Aici, aglomeraţie. Grupuri de cehi şi cehoaice, nemţi şi nemţoaice, unguri şi unguroaice care mai de care mai blonzi şi mai blonde, mai roşcaţi şi mai roşcate, mai pârliţi şi mai pârlite de soare…

Fiecare dăm gata câte o ciorbă cu costiţă afumata, o bu-nă-ta-te!!! V-o recomand! :D Pentru asta dar şi pentru sucul de mere, aş face câte o tură pe lună în Retezat.

Fugim cât putem de repede de aglomeraţia de la Pietrele, cu direcţia Genţiana (1670 m), unde ajungem pe la 17,30. Pe traseu am întâlnit doi bucureşteni care coborau de la Bucura sătui de ploile din ultimele zile…

La Genţiana suntem cazaţi în pod. Ne petrecem seara în faţa cabanei urmărind norii grei frământaţi de vântul nebun peste Culmea Stânişoara şi peste Culmea Pietrele. Sorin e cu ochii pe prognoză şi periodic ne informează cam care e scorul cu fronturile de aer şi precipitaţii, cu vântul etc.… La un moment dat, ne punem problema daca a doua zi putem urca spre Bucura mai ales că Andrei, timişoreanul, ne-a povestit că la Lacul Galeş unde a vrut sa campeze nu a avut nici o şansă cu vântul puternic şi şi-a luat bocceluţa şi a venit fuguţa spre Genţiana.

Miercuri 25 iulie 2012

Traseu urcare: bandă albastră

Cabana Genţiana - Lacul Pietrele (1990 m) - Curmătura Bucurei (2206 m) - Lacul Bucura (2041 m)

Deşteptarea pe la 8,30. Vânt destul de puternic dar… cu soare, aşa că ne hotărâm să urcăm spre Bucura chiar dacă pentru după-amiază se anunţau ploi.

Urcăm spre sud, tot pe bandă albastră, având de-a dreapta noastră Culmea Stânişoarei şi Culmea Pietrele în stânga. Cât de repede ni se arată la orizont Vf. Bucura II (2378 m), Curmătura Bucurei şi câţiva din Colţii Pelegii. Până la ele, trecem de Bordu’ Tomii şi ne oprim la Lacul Pietrele pentru o şedinţă foto :D şi una de ronţăială.

Pe la 13,30, ajungem în Curmătura Bucurei unde nu stăm prea mult pentru că ne spulberă vântul rece. E vreme de căciulă şi de mănuşi, mai ales pentru mine care sunt din specia Mihaelus Gerilus…Căldarea Bucurei e destul de tulbure aşa că grăbim pasul la coborâre spre lac.

Cu locurile de campare nu sunt probleme pentru că mulţi au fost puşi pe fugă de vremea din ultimele zile. Ne instalăm corturile, fiecare în ograda lui de pietre… Pentru cortul Marianei stăm cu emoţii pentru că am înţeles că îi place apa… Vom vedea… Până una, alta stăm la masă, apoi pornim într-o plimbărică spre izvorul de lângă Salvamont.

Ne întâlnim cu Laura Matei, o cunoştinţă de-a Rodicăi şi de-a lui Sorin. Mariana îi ştie povestirile de pe un site montan. O ascult cum povesteşte cu patimă despre visul ei de a face banda roşie a Carpaţilor. Plecată de acasă din Bucureşti, de mai multe zile, până în Retezat trecuse prin Bucegi, Leaota, Piatra Craiului, Iezer Păpuşa, Făgăraş, Lotrului, Parâng de una singura! Da, aţi citit bine, de una singură!!! Urmau Godeanu şi apoi drumul spre casă. Ne place ce povesteşte şi o admirăm pentru curaj! Între timp, unul din salvamontişti ne recomandă să ne trecem datele personale în registrul de oaspeţi ai Retezatului pentru că… nu se ştie niciodată. Ce nu se ştie niciodată? Mă fac că nu înţeleg! :D

Mai stăm la poveşti cu Laura până începe ploaia şi fugim ca potârnichile spre corturi. Ehe, he, heeee, să înceapă distracţia!!! Toată noaptea a bătut vântul şi a plouat gospodăreşte, în toate ritmurile, de parcă Retezatul intrase în anotimpul musonic iar eu cu Mariana am dat la vâsle; mai mult Mariana pentru că “picura” mai cu spor pe partea ei… Pe partea mea, am simţit ceva apă în zona picioarelor… Promiţător de-a dreptul pentru prima noapte la cort din tura asta! Ceva de vis!!!

 Joi 26 iulie 2012

Lacul Bucura (2041 m) - Tăul Porţii (2230 m) - Poarta Bucurei (2280 m) - Lacul Agăţat (2200 m) - Lacul Florica - Lacul Viorica - Lacul Ana - plimbărică foto J

Dimineaţă, când ploaia şi-a luat o foarte, foarte scurtă pauză m-am mutat în cortul Rodicăi şi al lui Sorin. Mariana a avut timp să remedieze situaţia cu aerisirea cortului, cu prelata şi cuiele şi a preferat să rămână pe baricade în cortul ei pentru că îi ştia fiecare toană.

Ne-am dat seama că nu am fost singurele care am dat la vâsle! Tabăra de corturi de la Bucura arăta ca o tabără de sinistraţi…Vântul zbuciuma(n)t şi ploaia au deranjat şi alte “gospodării”… Unii scoteau apa din cort cu cana, alţii îşi înşirau la uscat, pe gardul de pietre, sacii de dormit, izoprenele, hainele… O imagine tare colorata.

În jurul prânzului, vremea şi-a revenit în toane mai bune şi pe la 13,30, ne-am scos nasul afară şi… hai, s-o luăm din loc, încotro vedem cu ochii!!! Şi am văzut banda galbenă spre Tăul Porţii (2230 m) şi Poarta Bucurei (2280 m) de unde am urmărit spre Rezervaţia Gemenele cum în câteva minute, aburii de deasupra Lacului Ştirbu se ridică şi formează nori, învăluind colţii şi stâncile Judelui. Pentru câteva minute, Vf. Judele a arătat precum munţii din picturile lui Friedrich. Imaginea mă bântuie şi la ora asta. Mi-a plăcut tare de tot.

Am coborât din Poarta Bucurei şi pe marcajul cu punct roşu am punctat si noi Tăul Agăţat (2200 m), Lacul Florica, Lacul Viorica până când dintre stânci a ieşit frumuseţe de marmotă. Norocoasele au fost Mariana şi Rodica pentru că erau cu mult mai în faţă şi au avut timp să facă o adevărată şedinţă foto…. Cred că exemplarul era pui pentru că nu s-a simţit foarte ameninţat nici de apropierea mea şi a lui Sorin şi a ramas fără probleme la pozat.

La Bucura ne-am întâlnit cu Silvia şi Hans, cei doi elveţieni, prieteni mai vechi de-ai Turistorului si am stat împreună, la masă afară, admirând când valurile de ceaţă care se ridicau dinspre Valea Pelegii, când frumuseţe de supă gătită cu măiestrie la primus. Am mai stat la poveşti cu Silvia şi Hans până când a început să picure... şi... să picure.... din ce în ce mai hotărât... Ce a urmat? Dacă noaptea trecută am dat la vâsle, în noaptea asta ... discoteca, asa credea Rodica... Fulgerele faceau atata lumina in cort de puteai sa bagi aţă în ac... Lucrurile au luat amploare încât am avut senzaţia că suntem martori la (re)Facerea Lumii sau la naşterea unui nou Retezat. Fulgere, vuiete, tunete cu ecouri pe toate tonurile şi intensităţile, trăsnete... toate se dezlănţuiau cu tot arsenalul de se cutremurau munţii din toţi rărunchii... Nu m-aş mira prea tare dacă dimineaţă aş mai vedea o Peleagă sau vreo Bucura III sau vreun nou Jude....

Mâna sus cine a reuşit să doarmă! 

Vineri 27 iulie 2012

Lacul Bucura - Curmatura Bucurei (2206 m) - Vf. Bucura II (2378 m) - Vf. Bucura I (2433 m) - Poarta Bucurei (2280 m) - Taul Portii - Lacul Bucura

Dimineaţă…. ascultăm cum ploaia bate darabana pe cort si facem planuri. Din când în când, Sorin scoate capul pe “fereastră” ca să citească în nori… ba că-s de ploaie, ba că se îndepărtează şi se limpezeşte. De-abia asteptăm s-o luăm din loc… Până una alta luăm micul dejun apoi stăm la poveşti cu Alice, Mirabela şi Ciprian care au urcat noaptea trecută dinspre Poiana Pelegii şi au dormit alături, la Salvamont. Pe furtuna aceea n-au mai apucat să-şi pună corturile. Ei ne-au adus o veste care ne-a cam dat frisoane. În timpul nopţii, un cioban şi o turmă de vreo 60 de oi au murit după ce au fost trăzniţi undeva într-o poiana de pe Culmea Slăveiului, în zona Crucii Trăznitului, pe la 1800 m altitudine. Dumnezeu să-l odihnească!

Pe la ora 15,00, am primit undă verde de la norii lui Sorin şi am pornit spre Curmătura Bucurei împreună cu Alice, Mirabela şi Ciprian. Cerul se limpezea lăsând la vedere spre toate zările, toată înşiruirea de vârfuri şi creste stâncoase ale Retezatului, căldări glaciare şi lacuri: Vf. Retezat, Vf. Lolaia, Valea Pietrele cu Lacul Pietrele, Vf. Pietrele, Vf. Valea Rea spre nord, Vf. Peleaga (2509 m), Colţii Pelegii, Piciorul Pelegii spre est, Culmea Drăgşanu din Retezatul Mic spre sud, Culmea Slăveiu cu Vf. Slăveiu, Vf. Judele (2398 m), Rezervaţia Gemenele cu Lacul Ştirbu şi Lacul Caprelor spre sud-vest şi vest. De pe Vf. Bucura I (2433 m), când le vezi aşa, pe toate laolaltă îţi vine să dai cu căciula de pământ şi să spui: Ioooi, da’ mândru-i muntele ăsta!!! No, Retezatu’ îi ăl mai fain dintre munţ’!!! O ţară de pietre, de lespezi, de lacuri albastre (pe care noi le-am vazut turcoaz), de jnepeniş, de creste spre toate punctele cardinale, de vârfuri… şi de linişte deplină… Eh, şi din ţara asta frumoasă am avut vreme să ne lăsăm privirea să fugă departe, spre vest, acolo unde Vf. Gugu a lu’ Godeanu şi Munţii Ţarcului purtau căciulă albă de nori. 

La coborâre de pe Vf. Bucura I spre Poarta Bucurei a ieşit soarele aşa că Tăul Porţii şi lacurile de sub Vf. Judele ne-au arătat o cu totul altă oglindă. În bătaia soarelui, Retezatul are un chip mai prietenos; e atât de frumos de-ţi vine să-l iei acasă, nu alta…

Până la Bucura, am curăţat cam toate afinele de pe traseul cu bandă galbenă apoi am făcut recensământul vacilor şi viţeilor care îşi duc viaţa în zona lacului. Cu greu am convins-o pe Rodica să renunţe la ambiţia de a face portretul fiecărei cornute… A cam prins-o virusul fotografiei de wildlife.

Sâmbătă 28 iulie 2012

Lacul Bucura - Vf. Peleaga (2509 m) - Vf. Păpuşa (2508 m) - Vf. Păpuşa Mică (2370 m) - Culmea Papusa Custura (Şaua Custurii) - Vf. Custura (2457 m) - Şaua Plaiul Mic (1879 m) - Poiana Pelegii - Lacul Bucura

În sfârşit o dimineaţă însorită şi calmă… în aparenţă :D

După atâtea zile în care ne-am făcut programul în funcţie de ploi şi de mişcările norilor, e timpul să fugim de acasă, de la Bucura, cât mai departe şi să profităm de vremea bună. Nici nu bănuiam ce surpriză ne va pregăti Retezatul!

Pe la 9,00 A.M, împreună cu Silvia şi Hans, am pornit pe marcajul cu cruce galbenă spre Vf. Peleaga. Cu cât câştigăm în altitudine cu atât panoramele sunt mai bogate. În plin soare, crestele Retezatului se asortează de minune cu cerul albastru şi cu norii albi. Cine a mai fost, ştie; cine nu mă crede, n-are decât să meargă într-acolo să vadă cu proprii ochi. 

După şedinţa foto de pe Vf. Peleaga (2509 m), ne ţinem tot de marcajul cu cruce galbenă şi coborâm spre Şaua Pelegii admirând spre stânga Colţii Pelegii şi lacurile din Valea Rea iar spre dreapta Culmea Păpuşa - Custura şi Valea Pelegii cu Lacul Peleaga. Din Şaua Pelegii urcăm spre Vf. Păpuşa (2508 m) sărind de pe o lespede pe alta. Alt vârf, alte privelişti, alte trairi, alte gânduri… Privim spre Porţile Închise care sunt un soi de Piatra Craiului la scara redusa, spre Vf. Mare, spre Cascada Ciomfu şi ochii ne pică pe câţiva norişori gri care se tot agită departe, spre est. Hai s-o luăm din loc pentru că nu miroase a bine chiar dacă pentru astăzi nu s-au anunţat ploi.

Trecem de Vf. Păpuşa Mică şi coborâm spre Şaua Custurii. Coborârea îmi aminteşte de tura în Piatra Craiului J) şi de chinul căţărărilor şi descăţărărilor. Tare bine mi-a mai prins!!! :D Acuma’, de bine ce sunt “expertă”, am tupeu sa mai trag cu ochiul spre hăuri dar simt că altceva îmi suflă în ceafă… şi nu doar mie…. Din Şaua Custurii ne căţărăm cu viteză spre Vf. Custura (2457 m) pentru că norişorii aceia inofensivi se cam încruntă la noi şi se tot adună în gaşcă… Pe unii ne cam bate gândul să coborâm de-a dreptul spre Valea Pelegii dar nu ştim ce fel de teren ne aşteaptă mai jos… Alţii insistă să ne continuăm traseul în viteză pe marcajul cu cruce galbenă, pe sub Vf. Custura şi să ajungem în zona cu jnepeni din Şaua Plaiul Mic… 

Nu am avut timp de cine ştie ce dezbateri şi decizii că norişorii s-au făcut ditamai balaurii deasupra noastră şi au început să mârâie. Eram pe la 100 - 200 m sub Vf. Custura când a început să picure mărunt apoi a început să toarne… cu spor. Ne-am azvârlit cât colo rucsacurile, beţele, ne-am “echipat” cu pelerinele de ploaie şi ne-am ghemuit la pământ rugându-ne la toţi sfinţii să fie o ploaie fără fulgere şi trăsnete. Silvia era convinsă că nu suntem deloc în pericol pentru că: 1. eram sub vârf; 2. în zona vârfului şi pe creastă erau indicatoare turistice mai înalte decât noi iar eventualele fulgere… aveau unde să se descarce… 3. nu ne aflam pe un teren plat, ci pe o panta înclinată la 45 de grade… în fine… explicaţiile din domeniul fizicii şi ( para)trăsnetologiei puteau continua… că pe mine… nu mă mai convingea nimic… Zările erau închise… nu tu, Peleaga, nu tu, Păpuşa… Valea Pelegii era sub o mare de nori… totul dispăruse într-un clocot gri… Deasupra noastră cerurile huruiau şi turnau peste noi ploaie rece. De fapt, de ce spun eu că norii erau deasupra noastră? Nu!!! Noi eram pe teritoriul lor şi ne loveau din toate părţile. Pelerina de ploaie nu mai făcea faţă…Urmăream cum din cozorocul şepcii curgeau picăturile de apă şi mă întrebam dârdâind de frig şi de frică: cine m-o fi pus sa-mi dau datele la Salvamont? Ptiu, ptiu, poate am făcut într-un ceas rău! Dă, Doamne, să nu trăsnească! Dă, Doamne, să nu fulgere!!! Mai bine coboram spre Valea Pelegii, indiferent cum!!! Gândurile îmi fugeau şi la ciobanul trăznit pe Culmea Slăveiului cu două nopţi înainte. Şi dă-i tunete şi dă-i ploaie… de-mi venea să mă bag pe sub pietre ca o cârtiţă, pardon, marmotă. Din când în când îmi ridicam ochii spre zona din care am venit… Nimic… Retezatul era negru de supărare. Păi, fraţilor, stăm aşa până diseară! Poate turna în felul ăsta până la noapte… Domn’ Retezat, domn’ profesor, vă rugăăăăăm frumooooos, ne învoiţi şi pe noi astăzi, ne lăsaţi să plecăm acasă??? Promitem că strângem toate gunoaiele din Poiana Pelegii, promitem că venim la remarcarea traseelor, promitem că mergem doar pe trasee marcate, promitem că nu omorâm paianjenii care ne intră în cort… Domn’ Retezat, promit că mă fac salvamontist!!! Ei, după aşa promisiuni, domn’ Retezat ne-a servit şi cu o porţie de grindină, drept castane la desert… Adică, pe lângă faptul că eram înfriguraţi, aproape de hipotermie, zbârciţi şi ciorbă în bocanci, ce mai contau nişte cucuie? Cred că am stat aşa ghemuiţi şi muraţi ca nişte popândăi timp de aproape o oră, când dinspre sud zările au început să capete alte nuanţe. După părerea Silviei, spiritele se liniştesc dacă timp de zece minute deasupra noastră nu mai tună. Şi nu a mai tunat.

Am luat-o fuguţa din loc până când am întâlnit traseul cu bandă roşie care coboară de pe Vf. Custura spre Şaua Plaiul Mic. Odată ce ne-am pus în mişcare, ne-am mai încălzit iar bucuria a fost şi mai mare când soarele ne-a bătut prieteneşte pe umăr şi ne-a oprit în loc. 

Eram rupţi de foame (ploaia ne-a măturat planul de a lua prânzul pe nu ştiu care vârf) şi arătam ca nişte refugiaţi. Ne-am pus la uscat lucrurile de prin rucsacuri şi cât timp am mâncat, ne-am mai revenit în fire şi am început să facem glume pe seama a ceea ce am trăit. Slavă Domnului că nu ne-a fulgerat şi nu ne-a trăznit! Mare noroc am avut! Retezatu s-a zburlit suficient la noi, cât să ne arate cine e şefu’! Să trăiţi!!! Ce şi-o fi spus el, în barba lui de jnepeni? “Ia să-i iau eu pe turistorii ăştia de urechi, aşa puţin, să vedem cât rezistă:

-        Hai, pas alergător spre Peleaga, pas alergător spre Păpuşa! Culcat pe Custura! Culcat că vine ploaia! Ghemuit că tună!!! Pas alergător spre Şaua Plaiul Mic! Aşea, băieţi!!! Hai, şi fetele!!! Gluga pe cap, bocancii la apa!!! Eh, mai veniţi al’dată???!!!

-         Da, şefu’, mai venim, mai venim!!! Să trăiţi!!!

-         Răspuns coreeect!!! Atunci luaţi de-aici o porţie de soare până spre Poiana Pelegii şi una de afine!!! ”

Aşteptam cu nerăbdare să ne întoarcem la Bucura pentru că bocancii noştri musteau.

Pe la ora 21,00 am ajuns teferi la corturi şi dornici de o baie fierbinte şi de o supă caldă. Baia fierbinte a fost înlocuită de o bălăceală în râul rece care izvorăşte din Lacul Bucura. Supa fierbinte a mers de minune cu ceaiul, cu prăjitura elveţiană cu nuci, alune şi scorţişoară şi cu vinul de Cotnari aduse de Silvia şi Hans şi cu ultima doză de Timişoreana pe care am mai găsit-o prin bagaje. După o cină atât de pestriţă, am picat într-un somn profund cu vise despre Culmea Păpuşa-Custura…. Se făcea că vine ploaia… şi tot pe creastă am rămas…

Duminica 29 iulie 2012

Traseu coborâre: cruce roşie

Lacul Bucura - Poiana Pelegii - Şaua Plaiul Mic - Cabana Buta - Cheile Buţii

Telefonul lui Sorin ne dă deşteptarea dar nu oricum… Ghiciţi ce fel de sonerie!!! Melodia CRYING IN THE RAIN a celor de la A-ha L Sorineeee eşti concediat!!! Ieşi afarăăăă cu A-ha-ul tau cu tot!!! J) J)  Şi pentru ca oftica noastră să fie maxima, duminică dimineaţă ne-am trezit sub un cer albastru curat. Albastru de Voroneţ. Vreme insorită, paşnică, numa’ bună să regretăm că părăsim Retezatul. Fără nici o tragere de inimă am început să ne facem bagajele.

Pe la 12,00, am început coborârea spre Poiana Pelegii. Până în Cheile Buţii ne aştepta drum luuuung şi bogat în cotloane şi privelişti.

Urcare în Şaua Plaiul Mic. În plin sezon, nu pot să trec aşa nepăsătoare pe lângă tufele cu afine aşa că, pauză specială, fără discuţii, fără comentarii. Nu mişcă nimeni in front pana nu ne saturam de afine! Ne umplem pumnii cu bobiţele mov, mici şi aromate şi nu mai scoate nimeni nici un sunet… Hmmm, un deliciu! O nebunie de arome! Cine nu a mers cu noi, a avut multe de pierdut! :D 

Ajunsi in Saua Plaiul Mic, inainte de a cobori spre Cabana Buta, privim in urma cu nostalgie spre crestele si varfurile Retezatului de care ne-am bucurat atatea zile cand pe ploaie, cand pe ceata, cand pe soare… Din locul in care ne aflam pornesc trasee spre Retezatul Mic, adica spre Muntii Piule Iorgovanu de care tot dadeam cu ochii cand ieseam din cort, sus la Bucura… Valea pe care coboram spre Cab. Buta ne inchide orizontul spre Caldarea Bucurei dar ne scoate in faţă Culmea Piule Pleşa care seamănă şi ea leit cu Piatra Craiului… Dacă mă străduiesc pot să vad şi Braul Cioranga Mare J) J)

Cabana Buta. Miros de mancare gatita. E ora 16,00 si, dupa atâta drum, ar merge uns o ciorba caldă. Doamna bucatareasa plaseaza strategic, pe platou, un bol cu niste ardei iuti maruntiti, la oţet, despre care nu banuiam de ce sunt in stare… Bolul trece din mana in mana. Rodica si Mariana strecoara in ciorba cateva firisoare delicate de ardei, eu ”strecor” o lingurita de ardei iar Sorin, cu gândul ca pierde rândul la nu stiu ce fel de delicatese, ”scapă” gospodăreşte doua lingurite… de iuţeală in ciorba fierbinte. Ce a urmat? Sorin a muncit din greu, „savurand” cu lacrimi şi plin de sudori bunatate de ciorba si scotand flaaaaacari pe nari… Ne faceam griji sa nu o ia la fuga pe drumul spre Cheile Buţii dar a dovedit ciorba cu răbdare si perseverenta. Trebuie spus ca ardeii cu pricina aveau niste culori foarte placute si aratau ispititor de bine.

După o aşa “răcoreală” la Cab. Buta, am urmat acelasi marcaj cu cruce rosie care ne-a tot dus… şi ne-a tot dus pe un drum forestier fara sfarsit dar frumos, cu deschideri către abrupturile Culmii Piule Pleşa. Rodica si Sorin care au mai facut traseul cu câţiva ani în urmă si-au amintit de o scurtatura spre Cheile Buţii prin niste fâneţe… După o coborâre de vreo 20 - 25 km, am ajuns în zona Cheilor la lăsatul serii.

Pensiunea Cuibul cu Dor ( de ducă/ de munte). Cazare. Păpica. În sfârşit, apă caldă şi duş pe săturate. Somn buştean.

Luni 30 iulie 2012

Pensiunea Cuibul cu Dor la care ne-am cazat se află la doua minute de intrarea în Cheile Buţii, aşa că la prima oră ne-am înviorat cu o plimbărică spre Chei prin care nu prea exista căi de acces, doar o potecă anemică pe la baza unui perete.

Pe la ora 10,00, eram deja echipaţi şi pregătiţi de lungul drum către casă. Aproape 24 de ore… dar asta nu mai conta… Lăsam în urmă Retezatul dar eram curioasă să descopăr Valea Jiului, măcar din microbuz. Eram curioasă să văd cu ochii mei o zonă despre care învăţam la geografie în clasele mici că e bogată în zăcăminte de cărbune etc. Eram curioasă să văd cum arată o zonă căreia i s-a dus buhul doar cu mineriadele… Buta- Câmpu lui Neag - Valea de Brazi – Uricani – Lupeni – Aninoasa – Petrila – Vulcan - Petroşani… localităţi lăsate să moară după ce minele au fost închise rând pe rând după ’89. O zonă superbă, înconjurată de munţi unul şi unul – Retezat - Godeanu, Vâlcan, Tulişa, Parâng - e lăsată în agonie. Sunt sigură că zona e plină de trasee montane neumblate, de peşteri neştiute, locuri salbatice şi altele. Dacă ignori utilajele lăsate în paragină în zona minelor, îţi dai seama cu uşurinţă cât de darnică a fost natura cu Valea Jiului şi ce potenţial turistic are. Oamenii locului ne-au spus că Valea Jiului e săracă în pensiuni, în locuri de agrement (cu exceptia statiunii Straja), că nu se fac investiţii în domeniul turismului. Asta e, altceva nu mai comentez! Ştiu doar că aş reveni oricând în Valea Jiului. 

La intrarea în Petroşani ne-a întâmpinat Parângul cu Vf. Cârja care domină zona cu înalţimea lui. N-am avut prea mult timp la dispoziţie să depănăm amintiri despre tura din Parâng de anul trecut pentru că am prins rapid o maşină spre Simeria, oraş în care ne-am petrecut după-amiaza (Suntem experţi in Simeria!!! J ) întrucât trenul spre Iaşi pleca abia pe la 18,30.

După aproape o saptămână de Retezat, revenirea în “civilizaţie” e cruntă… e dureroasă. Ceva nu se leagă… De fapt, multe, chiar foarte multe nu se leagă când inima şi mintea îţi rămân acolo sus şi îţi tot şoptesc “Retezat, Retezat…” iar în oraş eşti claxonat pentru că traversezi distrat(a) pe roşu sau şefu’ vorbeşte singur la pereţi…  

Poteci cu soare!

V-am pupat!

Mihaela Burlacu

august 2012