In primul rand vreau să mulţumesc Adrianei Marcu, pentru ca mi-a împrumutat un cob. Un soi de samar pe care bicla mea l-a purtat pe portbagaj si fără de care mi-ar fi fost destul de greu. A fost prima dată în viaţa mea cand am folosit aşa ceva. M-a ajutat mult acest rucsac de biclă, care a preluat mult din greutate. Dovada a fost efortul lui Vali, care a mers tot drumul cu rucsăcoiul său în spinare...
Am fost opt: Adriana şi cavalerul ei, Ţicle, delicatul Mihai Telich şi o prietenă de a lui, Irina Palade, sfiosul Ghiocel, veselul Radu Curcan, fotograful expediţiei, Vali Cernei-Diugaşvili şi subsemnatu. Un echipaj bun de o aventură, într-un weekend, pe drumurile judeţului.
Pe tot parcursul traseului, grupul a fost în general compact. Lumea s-a mai oprit, să cumpere cireşe şi mere. Un prim popas de haleu am făcut după dealul cel mare de la ieşirea din Târgu Frumos... Mihai şi Irina au ajuns mai greu, ea fiind tractată la şufă, spre râsul tuturor... Fără răutate, râs de biciclişti veseli şi puşi pe glume... Era din ce în ce mai cald... Masivul Vali dormea ca un copilaş. Ghiocel, toropit, ne tot întreba cum se numeşte localitatea de unde am plecat în tură... De fapt dorea să ne întrebe altceva, dar ştiţi cum e... una gândeşti şi alta faci, uneori....
Ruginoasa e o comună prăfuită şi apatică... Palatul a fost construit de un membru al familiei Sturza, dar cumpărat de Elena Doamna, soţia lui Al. I. Cuza. Păcat. Arată modest, mai bine îl lua înapoi prinţul Sturza... Aici s-au întâmplat mai multe drame, de-a lungul timpului... crime, sinucideri... O ghidă plictisită.... Afară 2 câini scheletici, care au scormonit în coşul de gunoi după deba noastră.... Vali, ca de obicei, întârzia făcând poze la tot ce mişca sau staţiona prin atmosferă...
În curtea palatului, Adriana a studiat cu atenţie harta locurilor...Parcă era
Ecaterina Teodoroiu înaintea unei bătălii... De sub ochelari, ochii i-au scânteiat şi a spus cuvintele istorice... ,,trebuie să atingem Siretul...”. Din Ruginoasa, am pornit spre sud, pe un drum asfaltat, dar plin de găuri, aşa că a trebuit să facem slalomuri fără număr... Sunt senzaţii unice în viaţă... Nu pot uita cât de liniştite erau locurile acelea... Pe câmp, oamenii erau la prăşit... Păpuşoiul era crescut de-o şchioapă, destul de mic însă pentru Ghiocel ca să se ascundă, pentru nevoi lumeşti... Copii murdari şi rupţi în poponeaţă ne întrebau dacă suntem ,,la cursă”, mai ales că aveam bluze viu colorate... În zare, spre dreapta, Siretul se încolăcea printre păduri...
Am ajuns în comuna Heleşteni, o comună cu omeni politicoşi şi berze pe stâlpii de telegraf... De aici, drumul a urcat până la o fântână cu cumpănă, apoi la dreapta, spre o culme. Am intrat şi am ieşit relativ repede din satul Oboroceni. A urmat o coborâre ,,fără frâne”pe un drum de pământ, abrupt şi cu multe serpentine. Senzaţia a fost unică... Ajuns jos, aş fi dorit încă o tură... Până şi Vali a spus că ,,l-a uns la inimă”… Oricum, cred că după ploaie, drumeagul devine mocirlos şi nesuferit... Cei care au fost la PRV 2006, pe drumul Bogonos - bariera Dobrovăţ, ştiu de ce...
În satul Alexandru Ioan Cuza, un sens al drumului era proaspăt asfaltat. La ieşire, un băieţel statea sprijinit de un pod, sorbind şmecher dintr-o sticlă de coca-cola, prilej cu care vajnicul Vali a ridicat din nou vocea împtriva culturii de masă americane... Traiasca laptele condensat ucrainean! - asta am spus-o eu.
Trupa de călăreţi a ajuns la marele râu, care curgea învolburat la vale... S-a plimbat pe mal, printre copaci, căutând loc de campat, dar ţânţarii zburau în roiuri mari peste tot. Ecaterina Teodoroiu-Marcu a fost singura care a coborât pe malul abrupt al râului. Misiunea a fost îndeplinită... Bine, eu imi pusesem slipul, şi mă şi vedeam în Siretul învolburat, râgâind fără griji şi trăgând pârţuri subacvatice... Eram toţi opăriţi, şi aşteptam răcoarea... Dar am cedat în faţa micilor sugative zburătoare...
Ne-am retras strategic la marginea pădurii. Am pus corturile, am mâncat bine şi am beut o palinca de ciorap contrafăcută. Eram înfierbântaţi şi un pic atinşi de insolaţie... dar beutura aia ni s-a părut raiul pe pământ... Un mic pârâu ne-a răcorit un pic... Ghiocel părea un mânz nărăvaş... Ochii lui negri se uitau în stânga şi în dreapta... dorea mişcare, dorea distracţie.... Eu i-am propus o escapadă în sat la gagici, la nişte bere şi poale în brâu, dar a rămas pe altă dată... A doua zi, am pornit spre Miclăuşeni... Un palat al familiei Sturza, în renovare acuma... Acelaşi stil gotic, ca şi Ruginoasa... Faţada e mai frumoasă, cu ornamente faine... Din păcate, acum nu se poate intra înăuntru.... Impresionant e paraclisul castelului, având pe pereţi inscripţii în diferite limbi, între care şi turcă... Promit sa revin cu detalii... La mânăstire era slujbă. Gazonul englezesc impresionează. Este fain şi micul iaz, cu trestie şi nuferi galbeni.
De acolo am plecat spre Trei Iazuri. Am baut câte o bere şi am discutat despre femei. Apoi am plecat spre Târgu Frumos. La ,,Rami’’, un loc cunoscut turistorilor biciclisti, am mai beut o bere si am păpat nişte mici. Apoi am pornit spre Iasi. Cam atât.
Radu Filipescu
Am fost opt: Adriana şi cavalerul ei, Ţicle, delicatul Mihai Telich şi o prietenă de a lui, Irina Palade, sfiosul Ghiocel, veselul Radu Curcan, fotograful expediţiei, Vali Cernei-Diugaşvili şi subsemnatu. Un echipaj bun de o aventură, într-un weekend, pe drumurile judeţului.
Pe tot parcursul traseului, grupul a fost în general compact. Lumea s-a mai oprit, să cumpere cireşe şi mere. Un prim popas de haleu am făcut după dealul cel mare de la ieşirea din Târgu Frumos... Mihai şi Irina au ajuns mai greu, ea fiind tractată la şufă, spre râsul tuturor... Fără răutate, râs de biciclişti veseli şi puşi pe glume... Era din ce în ce mai cald... Masivul Vali dormea ca un copilaş. Ghiocel, toropit, ne tot întreba cum se numeşte localitatea de unde am plecat în tură... De fapt dorea să ne întrebe altceva, dar ştiţi cum e... una gândeşti şi alta faci, uneori....
Ruginoasa e o comună prăfuită şi apatică... Palatul a fost construit de un membru al familiei Sturza, dar cumpărat de Elena Doamna, soţia lui Al. I. Cuza. Păcat. Arată modest, mai bine îl lua înapoi prinţul Sturza... Aici s-au întâmplat mai multe drame, de-a lungul timpului... crime, sinucideri... O ghidă plictisită.... Afară 2 câini scheletici, care au scormonit în coşul de gunoi după deba noastră.... Vali, ca de obicei, întârzia făcând poze la tot ce mişca sau staţiona prin atmosferă...
În curtea palatului, Adriana a studiat cu atenţie harta locurilor...Parcă era
Ecaterina Teodoroiu înaintea unei bătălii... De sub ochelari, ochii i-au scânteiat şi a spus cuvintele istorice... ,,trebuie să atingem Siretul...”. Din Ruginoasa, am pornit spre sud, pe un drum asfaltat, dar plin de găuri, aşa că a trebuit să facem slalomuri fără număr... Sunt senzaţii unice în viaţă... Nu pot uita cât de liniştite erau locurile acelea... Pe câmp, oamenii erau la prăşit... Păpuşoiul era crescut de-o şchioapă, destul de mic însă pentru Ghiocel ca să se ascundă, pentru nevoi lumeşti... Copii murdari şi rupţi în poponeaţă ne întrebau dacă suntem ,,la cursă”, mai ales că aveam bluze viu colorate... În zare, spre dreapta, Siretul se încolăcea printre păduri...
Am ajuns în comuna Heleşteni, o comună cu omeni politicoşi şi berze pe stâlpii de telegraf... De aici, drumul a urcat până la o fântână cu cumpănă, apoi la dreapta, spre o culme. Am intrat şi am ieşit relativ repede din satul Oboroceni. A urmat o coborâre ,,fără frâne”pe un drum de pământ, abrupt şi cu multe serpentine. Senzaţia a fost unică... Ajuns jos, aş fi dorit încă o tură... Până şi Vali a spus că ,,l-a uns la inimă”… Oricum, cred că după ploaie, drumeagul devine mocirlos şi nesuferit... Cei care au fost la PRV 2006, pe drumul Bogonos - bariera Dobrovăţ, ştiu de ce...
În satul Alexandru Ioan Cuza, un sens al drumului era proaspăt asfaltat. La ieşire, un băieţel statea sprijinit de un pod, sorbind şmecher dintr-o sticlă de coca-cola, prilej cu care vajnicul Vali a ridicat din nou vocea împtriva culturii de masă americane... Traiasca laptele condensat ucrainean! - asta am spus-o eu.
Trupa de călăreţi a ajuns la marele râu, care curgea învolburat la vale... S-a plimbat pe mal, printre copaci, căutând loc de campat, dar ţânţarii zburau în roiuri mari peste tot. Ecaterina Teodoroiu-Marcu a fost singura care a coborât pe malul abrupt al râului. Misiunea a fost îndeplinită... Bine, eu imi pusesem slipul, şi mă şi vedeam în Siretul învolburat, râgâind fără griji şi trăgând pârţuri subacvatice... Eram toţi opăriţi, şi aşteptam răcoarea... Dar am cedat în faţa micilor sugative zburătoare...
Ne-am retras strategic la marginea pădurii. Am pus corturile, am mâncat bine şi am beut o palinca de ciorap contrafăcută. Eram înfierbântaţi şi un pic atinşi de insolaţie... dar beutura aia ni s-a părut raiul pe pământ... Un mic pârâu ne-a răcorit un pic... Ghiocel părea un mânz nărăvaş... Ochii lui negri se uitau în stânga şi în dreapta... dorea mişcare, dorea distracţie.... Eu i-am propus o escapadă în sat la gagici, la nişte bere şi poale în brâu, dar a rămas pe altă dată... A doua zi, am pornit spre Miclăuşeni... Un palat al familiei Sturza, în renovare acuma... Acelaşi stil gotic, ca şi Ruginoasa... Faţada e mai frumoasă, cu ornamente faine... Din păcate, acum nu se poate intra înăuntru.... Impresionant e paraclisul castelului, având pe pereţi inscripţii în diferite limbi, între care şi turcă... Promit sa revin cu detalii... La mânăstire era slujbă. Gazonul englezesc impresionează. Este fain şi micul iaz, cu trestie şi nuferi galbeni.
De acolo am plecat spre Trei Iazuri. Am baut câte o bere şi am discutat despre femei. Apoi am plecat spre Târgu Frumos. La ,,Rami’’, un loc cunoscut turistorilor biciclisti, am mai beut o bere si am păpat nişte mici. Apoi am pornit spre Iasi. Cam atât.
Radu Filipescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu