Am plecat cu trenul de Braşov până la Adjud, de unde am luat o legătură prin Siculeni(Ciceu) până în halta Izvorul Olt. Cu o dubiţă am ajuns în Bălan. La refugiu am ajuns pe traseul clasic, bandă albastră.
Priciul avea paturi etajate din lemn, cu saltele noi. Doar un pat era vechi, cadru din fier şi saltele expirate, unde am stat eu-la etaj şi Bogdan Răileanu-jos. Godinul avea un aspect arhaic dar nu ne-a afumat, lucru de care mă temusem iniţial. Am cărat un brad făcut butuci, pe care nenea cabanierul i-a tăiat şi astfel am avut tot timpul lemne pentru foc. La Refugiu nu era curent electric, dar am avut lumânări şi frontale. Paul a avut inspiraţia să încropească din lemnele pentru foc nişte poliţe drăguţe unde au ars lumânările. Locul avea aspectul uneli colonii din Noua Anglie-secolul al XVIII-lea.
În ziua de 31 decembrie am urcat pe vârful Hăşmaşul Mare. Ziua a fost superbă, cu un soare puternic. Traseul de creastă –bandă roşie- ocoleşte vârful, dar noi am urcat de-a dreptul, pe lângă abrupt. Peisajul era foarte frumos. Depresiunea Ciucului acoperită de marea alpină, brazii plini de zăpadă, câteva capre negre pe brâne. Pe vârf bătea tare vântul. Se distingeau Călimanii şi Ceahlăul. De acolo ne-am despărţit. Un grup s-a întors la refugiu ca să orneze camera, altul a continuat un pic traseul până în Poiana Albă.
De Revelion am avut muzică de chitară, datorită Claudiei Ceaun, amica lui Pedală, o tânără foarte talentată. Ca şi anul trecut, Lăcrămioara şi trupele olandeze de menţinere a bunei dispoziţii au cercetat cerul, foarte senin şi plin de stele, în căutare de constelaţii. Maia, o Husky rea cu buletin de Iaşi, l-a flocăit bine de tot pe Gyuri, dulăul ciobănesc de la Refugiu. Unul dintre băieţii de la Fălticeni, Ciprian Constantineanu -zis Cipone- ne-a întrebat de Doru Platon şi Vali Maşină, colegi de căţărat cândva.
Lumea a urcat în mai multe rânduri pe Piatra Singuratică. Traseul e cablat, fapt care permite un acces relativ uşor. E drept, satisfacţia e un pic umbrită de această facilitate. De gustibus...În ziua de 1 ianuarie am urcat şi eu cu Tudor, Claudia, Ghio şi Rodica. Apoi am pornit spre sud, pe platoul Pietrei Ascuţite. Zona are un aspect superb iarna, de deşert polar.
În ziua de 2 ianuarie ne-am strâns bagajele şi gunoaiele şi am plecat sre casă. Un grup a coborăt în Bălan. Altul a ales să traverseze muntele, spre Lacul Roşu. Vremea era închisă, vorba unei colege, ca să ne amintească de timpul frumos din zilele trecute. Din Poiana Albă am avut mai multe variante. Am ales banda albastă. Am traversat Poiana Albă, apoi am coborât prin pădure şi am ajuns la un drum forestier. Primul marcaj l-am găsit la capătul Poienii Albe, lângă Piatra Potcoavei. Unele nedumeriri de pe traseu au fost rezolvate de hărţi şi busole.
Lacul Roşu era plin de oameni veniţi la ,,zăpadă albă”. Un camion, cu care vorbise Ana în prealabil, ne-a dus în Bicaz. Trupele olandeze au coborât în Autogară. Restul a luat trenul până în Bacău. Vărul lui Bogdan, om de al locului, ne-a indicat un local fain, Curtea Veche. Am făcut un pic de senzaţie printre cei de acolo. Mă gândeam la un moment dat să fac poze cu copiii contra cost. La întoarcerea spre Gară ne-a distrat faptul că stâlpii aveau marcaje alb-roşii, e drept, orizontale.
Am ajuns la Iaşi în acelaşi tren cu trupa plecată prin Bălan. Mulţumiri colegei noastre, Ana Pârlac, care s-a ocupat de organizare-cazare şi transport. Gaşca a fost faină în ansamblul ei şi a facut posibilă o frumoasă tură de iarnă.
Radu Filipescu
Priciul avea paturi etajate din lemn, cu saltele noi. Doar un pat era vechi, cadru din fier şi saltele expirate, unde am stat eu-la etaj şi Bogdan Răileanu-jos. Godinul avea un aspect arhaic dar nu ne-a afumat, lucru de care mă temusem iniţial. Am cărat un brad făcut butuci, pe care nenea cabanierul i-a tăiat şi astfel am avut tot timpul lemne pentru foc. La Refugiu nu era curent electric, dar am avut lumânări şi frontale. Paul a avut inspiraţia să încropească din lemnele pentru foc nişte poliţe drăguţe unde au ars lumânările. Locul avea aspectul uneli colonii din Noua Anglie-secolul al XVIII-lea.
În ziua de 31 decembrie am urcat pe vârful Hăşmaşul Mare. Ziua a fost superbă, cu un soare puternic. Traseul de creastă –bandă roşie- ocoleşte vârful, dar noi am urcat de-a dreptul, pe lângă abrupt. Peisajul era foarte frumos. Depresiunea Ciucului acoperită de marea alpină, brazii plini de zăpadă, câteva capre negre pe brâne. Pe vârf bătea tare vântul. Se distingeau Călimanii şi Ceahlăul. De acolo ne-am despărţit. Un grup s-a întors la refugiu ca să orneze camera, altul a continuat un pic traseul până în Poiana Albă.
De Revelion am avut muzică de chitară, datorită Claudiei Ceaun, amica lui Pedală, o tânără foarte talentată. Ca şi anul trecut, Lăcrămioara şi trupele olandeze de menţinere a bunei dispoziţii au cercetat cerul, foarte senin şi plin de stele, în căutare de constelaţii. Maia, o Husky rea cu buletin de Iaşi, l-a flocăit bine de tot pe Gyuri, dulăul ciobănesc de la Refugiu. Unul dintre băieţii de la Fălticeni, Ciprian Constantineanu -zis Cipone- ne-a întrebat de Doru Platon şi Vali Maşină, colegi de căţărat cândva.
Lumea a urcat în mai multe rânduri pe Piatra Singuratică. Traseul e cablat, fapt care permite un acces relativ uşor. E drept, satisfacţia e un pic umbrită de această facilitate. De gustibus...În ziua de 1 ianuarie am urcat şi eu cu Tudor, Claudia, Ghio şi Rodica. Apoi am pornit spre sud, pe platoul Pietrei Ascuţite. Zona are un aspect superb iarna, de deşert polar.
În ziua de 2 ianuarie ne-am strâns bagajele şi gunoaiele şi am plecat sre casă. Un grup a coborăt în Bălan. Altul a ales să traverseze muntele, spre Lacul Roşu. Vremea era închisă, vorba unei colege, ca să ne amintească de timpul frumos din zilele trecute. Din Poiana Albă am avut mai multe variante. Am ales banda albastă. Am traversat Poiana Albă, apoi am coborât prin pădure şi am ajuns la un drum forestier. Primul marcaj l-am găsit la capătul Poienii Albe, lângă Piatra Potcoavei. Unele nedumeriri de pe traseu au fost rezolvate de hărţi şi busole.
Lacul Roşu era plin de oameni veniţi la ,,zăpadă albă”. Un camion, cu care vorbise Ana în prealabil, ne-a dus în Bicaz. Trupele olandeze au coborât în Autogară. Restul a luat trenul până în Bacău. Vărul lui Bogdan, om de al locului, ne-a indicat un local fain, Curtea Veche. Am făcut un pic de senzaţie printre cei de acolo. Mă gândeam la un moment dat să fac poze cu copiii contra cost. La întoarcerea spre Gară ne-a distrat faptul că stâlpii aveau marcaje alb-roşii, e drept, orizontale.
Am ajuns la Iaşi în acelaşi tren cu trupa plecată prin Bălan. Mulţumiri colegei noastre, Ana Pârlac, care s-a ocupat de organizare-cazare şi transport. Gaşca a fost faină în ansamblul ei şi a facut posibilă o frumoasă tură de iarnă.
Radu Filipescu
Un comentariu:
A fost tare revelionul, faptul ca era intr-o zona fara apa in apropere, fara curent a facut sa fie ceva special in care valoarea umana si comunicarea a contat cel mai mult.
Trimiteți un comentariu